Suspiciuni de FALS în dosarul lui Nicuşor Constantinescu: Semnătura medicului diferă de cea de pe alte acte

Scrisoarea medicală depusă de Nicuşor Constantinescu la Tribunalul Bucureşti, în care arăta că nu poate reveni în România să se pună la dispoziţia justiţiei, face obiectul unor suspiciuni de fals. În motivarea instanţei privind refuzul de a-i permite preşedintelui CJ Constanţa să se trateze în continuare în străinătate se arată că Nicuşor Constantinescu i-ar fi spus medicului care a remis scrisoarea medicală ce să scrie în document şi că semnătura acestuia "diferă izbitor faţă de cea existentă pe alte înscrisuri".
Filip Stan
30 iun. 2014, 15:00
Suspiciuni de FALS în dosarul lui Nicuşor Constantinescu: Semnătura medicului diferă de cea de pe alte acte

„Există serioase îndoieli atât cu privire la autenticitatea unui astfel de înscris, cât şi la veridicitatea afirmaţiilor din cuprinsul acestuia. O astfel de scrisoare medicală reprezintă, în opinia judecătorului, un înscris ce a fost făcut pro causa, în condiţiile în care la data de ….2014, s-a înregistrat la dosarul cauzei sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la propunerea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, iar la dosarul cauzei nu există alte înscrisuri care să ateste starea de sănătate a inculpatului de la sfârşitul lunii …2014 şi până în prezent. Menţiunile din înscrisul de mai sus nu par credibile şi în contextul în care normele de deontologie profesională impun oricărui medic să consemneze ceea ce constată prin propriile simţuri”, se arată în motivarea instanţei, potrivit replicaonline.ro.

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti apreciază că Nicuşor Constantinescu poate fi tratat şi în sistemul sanitar din România, sub pază: „Fără a nega gravitatea bolii de care suferă inculpatul, aspect atestat de înscrisuri medicale, totuşi judecătorul remarcă că aceasta nu se reflectă asupra individualizării măsurii preventive, inculpatul având de altfel posibilitatea de a primi îngrijiri inclusiv în reţeaua publică de sănătate, sub pază, dacă situaţia o va impune, potrivit dispoziţiilor art. 240 C.p.p”.

„Menţiunile din înscris nu par credibile şi în contextul în care normele de deontologie profesională impun oricărui medic să consemneze ceea ce constată prin propriile simţuri. În aceste condiţii, se remarcă faptul că nu există pentru această perioadă vreun înscris care să emane de la medic, prin care să se constatate „ex proprii sensibus” evoluţia nefavorabilă pe care o acuza inculpatul, imposibilitatea de deplasare a inculpatului ori vreun înscris oficial prin care să se stabilească un tratament, un interval de timp al acestuia şi eventual o dată limită pentru efectuarea controlului”, mai arată judecătorii.

Mai mult, nici măcar scrisoarea medicală de la un alt medic nu clarifică, în opinia instanţei, aspectele privind evoluţia stării de sănătate a lui preşedintelui CJ Constanţa, întrucât formularea „este vagă, imprecisă”.

De asemenea, magistraţii nu au luat în considerare fotografiile în care apare Nicuşor Constantinescu, întrucât „au un caracter incert atât în privinţa locului unde au fost făcute, cât şi a datei”, şi nu pot demonstra stadiul stării de sănătate a preşedintelui CJ Constanţa.

Judecătorii mai notează că nu s-a demonstrat faptul că Nicuşor Constantinescu nu se poate deplasa şi nu s-a făcut nici dovada necesităţii ca el să rămână pe teritoriul SUA în vederea efectuării unui eventual tratament medical.

„Pe cale de consecinţă, judecătorul de cameră preliminară apreciază că la acest moment prezintă caracter de incertitudine dacă inculpatul va trebui sau nu să urmeze anumite proceduri specifice bolii de care suferă, precum şi dacă acestea s-ar putea realiza sau nu în afara ţării, susţinerile apărării nefiind dovedite”, este o altă concluzie a instanţei.

În consecinţă, magistraţii consideră că preşedintele CJ Constanţa a încălcat cu rea-credinţă obligaţia de a nu părăsi ţara, precum şi celelalte obligaţii impuse de Tribunalul Bucureşti, astfel încât pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă.

„Reaua-credinţă de care a dat dovadă inculpatul în încălcarea obligaţiilor impuse în sarcina sa reiese, fără îndoială, din atitudinea acestuia, inculpatul nefăcând nimic altceva decât să sfideze constant organele judiciare, înţelegând să încalce în mod flagrant obligaţiile impuse în sarcina sa, fără nicio justificare”, se mai spune în motivare.

Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis cererea procurorilor anticorupţie de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive determinată de faptul că Nicuşor Constantinescu nu s-a întors din SUA la termenul stabilit de judecători. Preşedintele CJ Constanţa se află la tratament în SUA, după ce a fost operat de cancer la prostată.

Mai mult, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost dat în urmărire naţională, după ce Tribunalul Bucureşti a decis înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Anterior, la instanţă fusese depusă o scrisoare a medicului care l-a îngrijit pe Nicuşor Constantinescu în SUA. Scrisoarea medicală arăta că Nicuşor Constantinescu are nevoie de îngrijiri de specialitate, în caz contrar evoluţia sa post operatorie riscând să fie una problematică.

Mohamad E. Allaf, doctor la Institutul urologic James Buchanan Brady, Universitatea John Hopkins, afirmă că l-a tratat pe Nicuşor Constantinescu la spitalul John Hopkins, unde este internat preşedintele CJ, diagnosticat cu cancer agresiv de prostată.

Acesta afirmă că Nicuşor Constantinescu s-a simţit, iniţial, bine după operaţie, dar apoi au apărut complicaţii.

„Inițial, pacientul s-a simțit bine, dar din păcate a suferit o pierdere anastomotică vezico-ureterală pe lângă un limfocel, necesitând amplasarea prelungită a două catetere. Cateterul urinar a fost scos în data de 15 mai, iar cateterul abdominal (limfocel) este încă montat așteptându-se resorbirea lichidului limfatic. Așa cum era de așteptat, pacientul se confruntă în prezent cu incontinența urinară care este normală după prostatectomie radicală și poate avea o evoluție imprevizibilă a recuperării. Majoritatea bărbaților își vor recăpăta controlul urinar la 6 luni după operație, în vreme ce în cazul altora poate dura mai mult. Din păcate, câțiva pacienți nu-și vor recăpăta niciodată controlul urinar complet. Dl. Constantinescu a fost internat în spital pentru intervenția chirurgicală în aprilie și a fost internat din nou de două ori necesitând introducerea drenei abdominale după ce tomografia computerizată a confirmat formarea unui limfocel așa cum s-a arătat mai sus. De asemenea, dânsului i-au fost administrate antibiotice pentru o infecție și a necesitat îngrijire medicală intensivă perioperatorie. Cateterul abdominal a fost introdus în data de 3 mai 2014 și va fi scos când drenajul scade sub 50 ml la 24 de ore. În prezent, drenajul este de aproximativ 100 ml la 24 de ore”, afirmă medicul în documentul obţinut de România TV.

DNA cere ARESTAREA lui Nicuşor Constantinescu pentru că nu s-a întors din SUA

De asemenea, medicul afirmă că se recomandă ca pacientul să fie supus radioterapiei. Mai mult, el avertizează că o întreruperea a tratamentului ar compromite major starea de sănătate a preşedintelui CJ.

“O întrerupere în acest moment a îngrijirii medicale a domnului Constantinescu ar compromite major starea sa de sănătate și poate anula progresul pe care l-a făcut în recuperarea sa și a stadiului oncologic. Dacă aveți întrebări, vă rog să nu ezitați să mi le adresați”, încheie medicul de la spitalul american.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut instanţei înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, pe motiv că nu s-a întors din Statele Unite ale Americii la termenul stabilit.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va cere în instanţă arestarea preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, pentru că acesta nu s-a întors, în termenul impus de organele judiciare, din SUA, unde se află pentru a urma un tratament medical.

Avocatul lui Nicusor Constantinescu, Marius Mocanu, a declarat pentru Lumeajustitiei.ro ca procurorii au solicitat luni, 16 iunie 2014, inlocuirea masurii controlului judiciar dispusa in cazul sefului CJ Constanta cu cea a arestului preventiv, in dosarul in care Constantinescu a fost trimis in judecata in 27 mai 2014, pentru abuz in serviciu.

Potrivit lui Mocanu, solicitarea DNA va fi judecata luni, 23 iunie 2014, de Tribunalul Bucuresti.

Avocatul lui Nicuşor Constantinescu explică motivul prelungirii tratamentului în Statele Unite

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a precizat, într-un comunicat transmis prin intermediul avocatului său, că DNA îl acuză că s-ar sustrage urmăririi penale şi că a cerut arestarea sa preventivă, deşi el a fost operat şi se află într-un spital din SUA.

În comunicatul de presa se arată ca seful CJ Constanta nu se sustrage urmaririi penale, ci doar urmeaza un tratament extrem de complicat. Avocatul Marius Mocanu precizează ca procurorii cunosc situatia exacta a lui Nicusor Constantinescu, dar cu toate acestea l-au trimis in judecata in lipsa, iar acum cer arestarea preventiva.

„Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este din 9 aprilie 2014 în SUA, pentru tratarea cancerului de prostată, boală incurabilă în România, cu speranţă de supravieţuire mică şi în Europa. Spitalul Universitar John Hopkins din Baltimore – Statul Maryland, USA este instituţia medicală americană unde Nicuşor Constantinescu luptă, alături de echipa medicală, utilizând cele mai noi tehnologii, pentru salvarea vieţii acestuia. Nicuşor Constantinescu a fost operat cu ajutorul robotului Da Vinci, extirpându-i-se total şi radical prostata, glandele seminale, ganglionii şi nodulii din pelvis.

Tratamentul ambulatoriu administrat de medicii americani, alternat cu reinternări repetate pentru tratarea efectelor secundare (incontinenţă urinară minim trei luni, spasme ale vezicii urinare, reabilitarea funcţiilor şi organelor afectate) continuă şi astăzi, 17 iunie 2014. Drena montată în pelvis colectează încă lichid zilnic în cantităţi mari, împiedicând începerea radio-terapiei cu acceleratori nucleari, pentru prevenirea extinderii celulelor canceroase” , se arată în comunicatul respectiv.

„După abuzurile DNA faţă de Nicuşor Constantinescu, făcute în repetate rânduri în primavară, constând în reţinerea sa abuzivă şi hărţuirea cu rechizitorii ce fac referire la Programele Consiliului Judeţean Constanţa privind refacerea perdelelor forestiere, a livezilor dobrogene, a dotărilor informatice şi rechizitelor anuale pentru copiii din mediul rural, DNA l-a trimis în judecată pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, în lipsă, cerând abuziv, din nou, arestarea preventivă a acestuia, deşi procurorii cunosc exact situaţia medicală a acestuia, din actele puse la dispoziţie, în permanenţă, de Spitalul Universitar John Hopkins, prin intermediul avocatului Marius Mocanu. Procurorii susţin în motivare că Nicuşor Constantinescu nu a început radioterapia în Statele Unite ale Americii şi se sustrage urmăririi penale, de parcă acesta ar refuza vindecarea de cancer. Realitatea este că menţinerea drenei în pelvisul pacientului împiedică începerea radioterapiei, existând interdicţia medicală pentru aplicarea tratamentului în această situaţie„, se mai precizează în comunicat.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Zodiile care dau lovitura până pe 21 iunie. Patru nativi au noroc în viață și în plan financiar
Capital.ro
Se dau banii de taxe înapoi! Băncile trebuie să returneze banii. Peste 100.000 de clienți sunt vizați
Playtech.ro
Județul din România cu fenomene geologice unice în lume. Cei care ajung aici spun că peisajul nu pare de pe Pământ
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Donald Trump, anunț de ultimă oră. Ayatollahul Khamenei este o țintă ușoară. Update
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
BREAKING | Delia Gaspar a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Insula din România știută de puțini: locul ascuns cu cai sălbatici, cândva cuib al infractorilor, azi paradis uitat
Capital.ro
Taxă obligatorie în România. Șoferii care achită până la 5.315 lei. Decizia se aplică de la 1 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Ajutoare pe card pentru 3,5 milioane de gospodării. Anunț oficial de la Ministerul Energiei
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mugur Isărescu are probleme în afacerile familiei