Susținător al lui George Simion, plasat sub control judiciar după ce a instigat la revoltă armată: „Vom intra cu forța în clădirea Guvernului, unde îi vom aresta pe toți”

Un susținător al lui George Simion a fost plasat sub control judiciar după ce a instigat la revoltă armată. Acesta voia ca rezerviștii și foștii condamnați să intre în Guvern și să îi aresteze pe cei din clădire.
Alina Costache
19 mai 2025, 12:31
Susținător al lui George Simion, plasat sub control judiciar după ce a instigat la revoltă armată: „Vom intra cu forța în clădirea Guvernului, unde îi vom aresta pe toți”
Susținător al lui George Simion, plasat sub control judiciar după ce a instigat la revoltă armată: „Vom intra cu forța în clădirea Guvernului, unde îi vom aresta pe toți”

Un bărbat din București, susținător al lui George Simion, a fost plasat sub control judiciar, fiind inculpat pentru comiterea infracțiunii de instigare publică. Acesta a publicat pe TikTok un videoclip în care a instigat la „o nouă revoluție”.

Susținător al lui George Simion instigă la revoltă armată

Această revoluție trebuia făcută, în opinia susținătorului lui George Simion, cu rezerviști și foști condamnați, care să intre cu forța în clădirea Guvernului și să îi aresteze pe toți de acolo.

„Dacă şi de data asta ne vor anula alegerile sau vor face vreo şmecherie care să împiedice dorinţa poporului, dorinţa noastră, atunci va fi nevoie de o nouă revoluţie.

Citește și : Val de ură și dezbinare din partea votanților lui George Simion pe TikTok, după victoria incredibilă a lui Nicușor Dan: „Mă voi ruga în fiecare zi să vină războiul, să facă Putin distrugere” / „O să renunț la cetățenia română”

Vom înconjura clădirea Guvernului, iar toţi cei care sunt rezervişti şi care au făcut închisoare şi care au puţină teorie şi activitate de luptă vor sparge cordonul de mascaţi şi noi vom intra cu forţa în clădirea Guvernului, unde îi vom aresta pe toţi, pentru că altfel nu văd, de bună voie şi fără să-i silească nimeni ăştia n-or să plece, pentru că ei s-au culcuşit acolo, la Guvern, nu ne dau drepturile noastre, deci trebuie să luptăm”, a transmis susținătorul lui George Simion.

Autoritățile s-au sesizat iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, pentru infracțiunea de „instigare publică, prev. de art. 368 alin. 1 din Codul Penal.”.

„În acelaşi dosar fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la o adresă de pe raza mun. Bucureşti, iar faţă de inculpat s-a dispus de către procuror măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Citește și : Românii din Diaspora, dezamăgiți după ce George Simion a pierdut alegerile prezidențiale. Plâng, sparg televizoare și anunță că nu se mai întorc în țară  

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, la data de 09.05.2025, a publicat un videoclip pe o reţea de socializare, prin care a îndemnat publicul, verbal, să săvârşească infracţiuni de tulburare a ordinii şi liniştii publice prin exercitarea unor acte de violenţă, de
violare a sediului profesional şi de lipsire de libertate în mod ilegal, în contextul tensiunilor create în jurul alegerilor prezidenţiale din luna mai 2025”, anunţă luni Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că este vorba despre un bărbat de 62 de ani, cu studii superioare şi despre care nu există date că anterior ar fi fost implicat politic.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Ianis Stoica, 4 goluri în Portugalia: de ce Gică Hagi nu l-a chemat la națională și ce a dezvăluit MM Stoica
Capital.ro
Fructele pe care nu ar trebui să le ții lângă legume. Motivul pentru care se strică mai repede
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, acest semn rutier. Mulți șoferi nu știu ce să facă atunci când îl văd în trafic
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte