Sute de credincioşi din Constanţa s-au călcat în picioare pentru DOPURI, în ajun de Bobotează VIDEO

Sute de constănțeni au venit, duminică, la Catedrala "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" să ia apă sfințită, după ce Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a sfințit apa în cadrul Sfintei Liturghii oficiate chiar în fața Catedralei, în cadrul unei slujbe similare celei de Bobotează. După ce s-au înghesuit să ia apa sfinţită, oamenii s-au călcat în picioare ca să prindă şi un dop pentru sticlele de plastic.
Filip Stan
05 ian. 2014, 17:27
Sute de credincioşi din Constanţa s-au călcat în picioare pentru DOPURI, în ajun de Bobotează VIDEO

Oamenii au asistat la slujba de sfințire a apei oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, după care s-au înghesuit să ia apă sfințită, scrie MEDIAFAX.

Unii au venit pregătiți cu sticle de acasă pe care le-au umplut din butoaiele prevăzute cu robinet, iar alții nu au mai avut răbdare ca PET-urile special pregătite pentru acest eveniment să fie umplute cu apă și au luat sticlele respective, au pus apă sfințită, după care au constatat că PET-urile nu aveau dopuri. Acestea erau la o altă persoană, care a fost asaltată în scurt timp de către credincioși pentru a le da și dopurile respective.

Chiar dacă au luat apă sfințită încă de duminică, mulți dintre credincioși au spus că vor fi prezenți și la slujba de Bobotează de luni.

Apa sfințită duminică va fi îmbuteliată în peste 120.000 de PET-uri pregătite pentru credincioşii constănţeni.

Ceremonia religioasă de luni va începe de la ora 8.45 la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, iar după Sfânta Liturghie oficiată de către Arhiepiscopul Tomisului, în jurul orei 11.45, clerul şi credincioşii vor porni în procesiune spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apei.

Conform tradiţiei, Înaltpreasfinţitul Teodosie va arunca în apa mării cruci ce vor fi recuperate de tineri curajoşi.

Citeşte şi AJUNUL BOBOTEZEI: Românii pregătesc masă mare ca cea de Crăciun. Tradiţii şi obiceiuri

Aproximativ 10.000 de credincioşi sunt aşteptaţi să participe, luni, la manifestările organizate la malul mării de Arhiepiscopia Tomisului cu ocazia Sărbătorii Botezului Domnului – Boboteaza.

Tot în cadrul slujbei de la malul mării, Arhiepiscopul Tomisului va sfinţi apa din mai multe butoaie de lemn aflate în care trase de boi şi măgari. Acestea vor pleca apoi în procesiune pe străzile oraşului, pentru a împărţi aghiasma celor ca nu vor reuşi să participe la slujba din Portul Tomis.

Conform estimărilor făcute de către reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, la aceste ceremonii ocazionate de Sărbătoarea Botezului Domnului este așteptată participarea a aproximativ 10.000 de credincioși. Din acest motiv, poliţişti din cadrul Biroului Rutier, Biroului Ordine Publică, Secţiei 3 Poliţie dar şi din cadrul Biroului Investigaţii Criminale vor asigura măsurile de ordine publică.

De asemenea, peste 200 de militari ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi ai Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” vor intra în dispozitiv, iar mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vor asigura măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă.

Pe durata procesiunii organizate de Arhiepiscopia Tomisului, de la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apelor, poliţiştii și jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică, dar şi fluidizarea traficului rutier. În plus, plutoane de câte 18 subofiţeri, sub comanda unui ofiţer, de la Poliție, Jandarmerie și ISU Dobrogea vor face parte din garda de onoare ce însoţeşte procesiunea, conform tradiţiei militare.

Citeşte şi BOBOTEAZA: Fetele pun busuioc sub pernă, iar certurile sunt total interzise. TRADIŢII ŞI OBICEIURI

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce crede Gigi Becali despre marile scandaluri de arbitraj de la ultimele două meciuri ale Craiovei. Exclusiv
Capital.ro
Când intră pensiile pe card în mai 2026. Data confirmată de Casa Națională de Pensii. Ziua și ora la care se virează banii
Playtech.ro
Șomaj după expirarea contractului de muncă. Ce trebuie să faci în maximum 10 zile pentru a primi banii de la stat
Adevarul
„Litoralul pentru toți” 2026 a început, românii se decid mai greu. „Sunt niște prețuri incredibile, nu le găsești nicăieri în jur”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Caz de hantavirus confirmat și în Franța! Virusul, prezent și la granițele României
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi