800 de turişti şi muncitori, EVACUAŢI din Salina Praid. Pompierii au luptat ore bune cu un incendiu

800 de turiştii aflaţi în salina Praid şi muncitorii care lucrau în subteran au fost evacuaţi din cauza unui incendiu care a fost semnalat în interior. Pompierii au luptat ore bune cu focul, însă în cele din urmă conducerea minei a decis să cumpere o conductă pentru a putea interveni cu apă.
Romania TV
30 iul. 2013, 11:36
800 de turişti şi muncitori, EVACUAŢI din Salina Praid. Pompierii au luptat ore bune cu un incendiu

UPDATE, ora 19.00 Incendiul din subteranul Salinei Praid nu a putut fi stins. Conducerea minei a luat decizia de a cumpăra o conductă, pentru a se încerca intervenţia cu apă în zona focarului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciubotariu, a declarat că echipa de salvatori minieri, pompieri militari şi civili a intervenit cu stingătoare, la locul incendiului, dar din cauza cantităţii mari de jar, incendiul nu a putut fi stins. Focul a afectat o suprafaţă de 30 mp de grinzi şi planşee de protecţie a galeriei şi a izbucnit într-o zonă situată la 70 de metri sub baza de tratament, care se află la 120 de metri.

Potrivit sursei citate, conducerea minei a luat decizia de a cumpăra 1000 de metri de conductă, pentru a se putea interveni cu apă în zona focarului. Salina va fi închisă până când incendiul va fi stins.

 

Turiştii şi muncitorii au fost evacuaţi în siguranţă, nicio persoană nefiind rănită. Incendiul ar proveni de la o bârnă care a luat foc, în zona exploatării.

În afară de echipajul de salvare minieră, în subteran au coborât şi pompierii militari. Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciubotariu, a precizat că la faţa locului s-au deplasat şi mai multe ambulanţe şi un echipaj SMURD. De asemenea, un echipaj de jandarmi asigură ordinea în zonă.

„800 de persoane au fost evacuate cu autobuzele minei, inclusiv personalul. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Incendiul se manifestă în zona unde se extrage sarea, cu două etaje mai jos de zona de tratament şi de vizită, dar nu se poate interveni momentan din cauza fumului foarte gros„, a mai spus Alina Ciubotariu la România TV.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita a precizat că apelul de urgenţă la 112 a fost făcut la ora 13:33, semnalându-se fum la intrarea în mină.

„Recent, nu a mai fost niciun caz de acest fel”, a mai spus Alina Ciubotariu.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
KuPS Kuopio – Universitatea Craiova, LIVE VIDEO în Europa League, turul 3 preliminar. E OUT din Bănie cu doar câteva ore înaintea jocului din Finlanda
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Valul de aer polar ajunge în România. Zonele în care scad temperaturile în următoarele ore
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 15 ani a fost împușcat mortal chiar în timpul meciului
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România