Tabără de romi din apropiere de Paris, evacuată de autorităţi

O tabără în care locuiau până în urmă cu puțin timp aproximativ 400 de romi, instalați din iunie pe șine dezafectate de pe "Mica Centură", în nordul Parisului, a început să fie evacuată miercuri dimineața.
Romania TV
03 feb. 2016, 12:37
Tabără de romi din apropiere de Paris, evacuată de autorităţi

Evacuarea survine în urma unei decizii a justiției, sesizată de SNCF (Căile ferate franceze) care este proprietar al terenului. Serviciile prefecturii din Paris au numărat 135 de barăci în care locuiau familii în condiții de igienă precare și cu mijloace de încălzire rudimentare, existând temeri privind riscul declanșării unui incendii.

Înainte de ivirea zorilor, zeci de persoane, cu puținele lucruri pe care le aveau asupra lor, au urcat în autobuze care urmau să-i ducă în centre de primire.

„Suntem europeni, de ce nu avem drepturi?”, a întrebat una din persoane. Agenți de poliție au fost desfășurați în jurul taberei, formate dintr-o sută de colibe construite din scânduri de lemn și materiale reciclate.

Miercuri dimineața, în tabără mai rămăseseră puțini locuitori, jumătate dintre ei părăsind zona la începutul acestei săptămâni, pe fondul zvonurilor de evacuare.

În total, 173 de „persoane vulnerabile”, între care opt copii școlarizați, au fost identificate în cursul unei verificări medicale efectuate săptămâna trecută, potrivit prefecturii din Ile-de-France, care a raportat patru cazuri de tuberculoză. Potrivit unui raport recent, peste 11.000 de romi au fost evacuați cu forța din taberele lor, în Franța, în 2015, soluțiile de cazare alternativă fiind destul de puține.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Mitică Dragomir îi plânge de milă lui Gică Hagi. „N-are unul în teren care să țină echipa”
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
L-a cunoscut pe ”cel mai mare antrenor român” din istorie și a rămas uluit: ”Un adevărat domn, era de altă clasă!”
MediaFlux
Horoscop 18 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine are parte de certuri, bani pierduți și surprize neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat