Talismanul lui MICHAEL SCHUMACHER a fost găsit pe pârtia unde s-a produs accidentul

Angajații pârtiei de schi de la Meribel (Alpii francezi) au reușit să găsească brățara tibetană "shamballa", pe care multiplul campion de Formula 1 Michael Schumacher o purta la mână în momentul gravului accident suferit pe 29 decembrie, în urma căruia se află și acum în stare de comă.
Daniel Spătaru
17 ian. 2014, 16:31
Talismanul lui MICHAEL SCHUMACHER a fost găsit pe pârtia unde s-a produs accidentul

Brățara respectivă, menită să aducă liniște și vitalitate celui care o poartă, îi fusese dăruită lui Michael Schumacher de către soția sa și devenise un adevărat talisman pentru fostul pilot.

În momentul în care a fost adus la spital, Schumacher nu mai avea brățara la mână, iar soția sa a căutat-o peste tot, în ambulanță, elicopter și locul accidentului, însă fără succes. În final, angajații pârtiei din stațiunea franceză au fost cei care au reușit să găsească în zăpadă brățara tibetană, care a ajuns deja la campionul german.

Michael Schumacher, care a împlinit 45 de ani pe 3 ianuarie, este internat în continuare la secția de reanimare neurologică a spitalului universitar din Grenoble.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT