Tânăr condamnat la 16 ani de închisoare după ce a tâlhărit doi bătrâni, dintre care unul a murit

Un tânăr de 22 de ani, din localitatea vasluiană Popeşti, a fost condamnat la 16 ani şi jumătate de închisoare după ce, împreună cu un prieten, a bătut doi bătrâni cărora le-a luat din casă 10.800 de lei, una dintre victime murind ulterior la spital, însă decizia instanţei nu este definitivă.
Iulian Tudor
22 dec. 2015, 07:24
Tânăr condamnat la 16 ani de închisoare după ce a tâlhărit doi bătrâni, dintre care unul a murit

Tribunalul Vaslui l-a condamnat la 16 ani şi jumătate de închisoare pe Ionuţ Andrei Bălu pentru tâlhărie şi tâlhărie urmată de moartea victimei, după ce, împreună cu un prieten, a bătut doi bătrâni şi le-a luat un telefon mobil şi 10.800 de lei pe care îi aveau în casă.

Citeşte şi: Crimă oribilă în Vaslui. Un bărbat a fost ucis cu bestialitate de soţul amantei sale

Astfel, magistraţii vasluieni l-au condamnat pe tânărul de 22 de ani, din Popeşti, la şase ani şi jumătate de închisoare pentru tâlhărie, victimă fiind o femeie de 80 de ani, şi la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie urmată de moartea victimei, după ce un bărbat de 83 de ani a murit la un spital din Iaşi din cauza leziunilor suferite, scrie Mediafax.

Instanţa a contopit cele două pedepse şi, la sentinţa cea mai mare, a adăugat un spor de doi ani şi două luni, reprezentând o treime din cea de-a doua condamnare. În plus, judecătorii au ţinut cont şi de o altă pedeapsă, de doi ani şi patru luni, dată în martie 2013, de Judecătoria Târgu Bujor, pentru furt.

Astfel, în final, tânărul a primit o pedeapsă de 16 ani şi jumătate de închisoare.

De asemenea, instanţa l-a obligat pe tânăr să achite despăgubiri materiale în sumă de 20.000 de lei, reprezentând cheltuielile cu înmormântarea bătrânului.

Sentinţa dată de Tribunalul Vaslui nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Potrivit rechizitoriului, Andrei Bălu şi prietenul său, condamnat definitiv în acelaşi dosar la şapte ani şi două luni de închisoare, au intrat în locuinţa celor doi bătrâni din Boţeşti, în noaptea de 24 octombrie 2013, având feţele acoperite cu cagule pentru a nu fi recunoscuţi. După ce i-au lovit cu pumnii şi picioarele pe cei doi bătrâni, au luat din casă suma de 10.800 de lei, precum şi un telefon mobil.

Ulterior, victimele tâlhăriei au fost transportate la Spitalul Municipal Huşi, unde au primit îngrijiri medicale. Bărbatul de 83 de ani a fost transferat la un spital din Iaşi, unde a murit din cauza traumatismelor grave suferite.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?