Tânăr reţinut după ce a furat bani dintr-o casă unde erau 4 copii, ameninţându-i cu un cuţit

Un tânăr de 21 de ani din judeţul Gorj a fost reţinut după ce a intrat într-o locuinţă în care se aflau patru copii cu vârste între un an şi zece ani, care erau singuri acasă şi pe care i-a ameninţat cu un cuţit, furând din casă 200 de lei şi cerceii din urechile unei fetiţe.
Romania TV
27 feb. 2013, 14:13
Tânăr reţinut după ce a furat bani dintr-o casă unde erau 4 copii, ameninţându-i cu un cuţit

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, George Neagoe, tatăl copiilor, din satul Brădiceni, comuna Peştişani, a sesizat Poliţia prin 112, reclamând că un tânăr din comună a intrat peste copii în timp ce aceştia erau singuri acasă.

Tatăl copiilor, Nicolae Marin, spune că plecase de acasă cu soţia sa pentru a-şi vizita un frate bolnav, aflat la spitalul din Târgu Jiu.

„Abia luasem banii din alocaţiile copiilor şi îi aveam puşi într-o pungă în casă. Când am intrat în casă, după ce am văzut gardul rupt, copiii plângeau şi mi-au spus că ăsta intrase peste ei şi îi ameninţase cu cuţitul ca să le ia banii. Fetei i-a luat cerceii de la ureche şi apoi a plecat prin sat ca să mai bea”, afirmă bărbatul.

Tânărul acuzat de tâlhărie, Grigore Roşca, a fost reţinut de procurorii Parchetului Judecătoriei Târgu Jiu. În timp ce era escortat de poliţişti, tânărul a spus că era băut şi că nu şi-a dat seama ce face.

Cei patru copii tâlhăriţi au vârste cuprinse între un an şi zece ani. Cu excepţia celui mai mic dintre ei, copiii au fost consiliaţi de un psiholog de la Direcţia pentru Protecţia Copilului.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
De ce s-a rejucat, de fapt, prima finală a Cupei României. Meciul care a produs 700.000 de euro, în banii de astăzi
Capital.ro
Plata CASS pentru pensii ar putea fi modificată. Avertisment pentru pensionari: Nu veți primi banii înapoi!
Playtech.ro
Capcanele cardurilor de cumpărături. Mai toţi românii le au, însă trebuie să fie atenţi la aceste detalii pentru a nu plăti sume uriaşe băncilor
Adevarul
Cine este tânăra din cercul apropiat al lui Trump care îi alimentează tiradele nocturne pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
MediaFlux
UE pregătește măsuri împotriva TikTok și Instagram! Acuzații privind designul care creează dependență la copii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi