Tânăr reţinut după ce a jefuit casa în care a locuit sculptorul Gheorghe Iliescu-Călineşti

Un tânăr a fost reţinut după ce a spart o locuinţă din Otopeni în care a locuit sculptorul Gheorghe Iliescu-Călineşti şi a furat mai multe obiecte de artă din bronz şi alamă în valoare de 15.000 de euro.
Romania TV
19 feb. 2013, 09:18
Tânăr reţinut după ce a jefuit casa în care a locuit sculptorul Gheorghe Iliescu-Călineşti

Potrivit unor surse din Poliţia Ilfov, Ionuţ Panchea, în vârstă de 29 de ani, din Buzău, s-a stabilit în oraşul Otopeni în urmă cu câteva săptămâni. Pentru că era nou în zonă, la un moment dat poliţiştii din Otopeni l-au legitimat şi l-au întrebat ce caută în oraş, iar acesta a argumentat că-şi caută de lucru.

În noaptea de 13 spre 14 februarie, tânărul a spart un geam de la casa care a aparţinut sculptorului Gheorghe Iliescu-Călineşti, însă când a pornit alarma a fugit. A doua zi, în jurul orei 8.00, tânărul a intrat în imobil, de unde a furat cinci statuete din bronz şi alamă evaluare la aproximativ 15.000 de euro.

Furtul a fost descoperit în 18 februarie de fiica sculptorului, Cristina Iliescu, care a anunţat imediat poliţia.

În timp ce mergeau la adresa respectivă pentru a face cercetarea la faţa locului, poliţiştii l-au observat în zonă pe Ionuţ Panchea şi, pentru li s-a părut suspect, l-au ridicat şi l-au dus la audieri, au precizat sursele citate.

Cele cinci statuete din bronz şi alamă furate de Panchea au fost găsite de poliţişti în locuinţa închiriată de acesta, au mai spus sursele citate.

Bărbatul şi-a recunoscut fapta şi le-a spus anchetatorilor că a luat cele cinci statuete pentru că i s-au părut ca fiind cele mai scumpe din locuinţă.

Ionuţ Panchea a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de furt calificat. Acesta va fi prezentat marţi Parchetului şi Judecătoriei Buftea cu propunere de arestare preventivă.

Gheorghe Iliescu-Călineşti (1932 – 2002) a fost un sculptor român, reprezentant al sculpturii avangardiste, operele sale fiind prezentate în diverse expoziţii naţionale şi internaţionale.

Prima expoziţie personală a artistului, care l-a şi consacrat, a avut loc în anul 1966, la Sala Dalles din Bucureşti şi i-a adus premiul cel mare al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Printre cele mai importante lucrări ale artistului sunt: Legenda Dochiei (sculptură în piatră, expusă în Parcul Herăstrău), Evoluţie (sculptură în piatră, expusă la Caracal), Crucifix (sculptură în lemn, expusă la Krapina, Serbia), Fereastra (sculptură în lemn, expusă la Oronsko, Polonia), Familia II (sculptură în lemn, expusă la Palm Beach, Florida), Captarea razelor (sculptură în piatră, expusă la Arad), Sfinx (sculptură expusă la Măgura Buzăului), Oameni ai pământului (şase piese sculptate în piatră, Piteşti), Iancu de Hunedoara (sculptură în bronz, expusă la Hunedoara), Pasăre în zbor (sculptură în bronz, expusă la Bucureşti), Familia (sculptură în bronz, 2000, Topoloveni), Nodul generaţiilor (sculptură în marmură, 2001, expusă la Piteşti), Timpul (Monumentul Brâncuşi de la Craiova).

O parte dintre lucrările sale se găsesc în muzee şi colecţii particulare din Bucureşti, Galaţi, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Ploieşti, Târgu Jiu, Timişoara, Constanţa, Bacău, Sibiu, Piteşti, Topoloveni, dar şi în străinătate, la Paris, Palm Beach, Madrid, Roma, Zurich, Moscova, Bruxelles, Viena şi Geneva.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Invitată de FRF să cânte imnul României, celebra solistă a dezvăluit comportamentul șocant: „M-au înjurat de m-au nenorocit!”
Capital.ro
Regulă nouă la bancă. Se fac verificări suplimentare. Tranzacțiile, retragerile și plățile cu cardul, în vizorul băncii
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Controversatul milionar care a candidat la președinția României și-a închis afacerea dintr-un motiv uluitor: ”Am rămas pe stradă!”
MediaFlux
Horoscopul iubirii pentru săptămâna 23–29 martie 2026. Zodiile care se vor îndrăgosti
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj