Tânără diagnosticată cu meningită, în moarte cerebrală la Spitalul Judeţean Sibiu. Părinţii cer anchete

O tânără în vârstă de 24 de ani, diagnosticată cu meningită, se află în moarte cerebrală. Părinţii sunt disperaţi şi cer anchete pentru a se stabili dacă medicii au acţionat corect.
Alina Costache
16 ian. 2019, 15:09
Tânără diagnosticată cu meningită, în moarte cerebrală la Spitalul Judeţean Sibiu. Părinţii cer anchete

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență, tânăra a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgenţe în 4 ianuarie, la ora 19.46, de la Urgența Spitalului Militar Sibiu, fiind diagnosticată cu meningită.

„Pacienta a fost internată direct în cadrul Secției Clinice Anestezie – Terapie Intensivă, ca pacient al Secției Clinice Boli Infecțioase. Ulterior au fost respectate toate protocoalele medicale iar tratamentul administrat a fost unul corect. Din nefericire evoluția bolii a fost una galopantă, starea pacientei s-a agravat iar în data de 6 ianuarie, ora 22:30 a fost declarată moartea cerebrală. In această situație, un pacient este decedat din punct de vedere medico-legal”, a spus Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, potrivit tribuna.ro.

Părinții fetei spun că ambulanța a ajuns târziu pentru a o prelua de la Spitalul Militar și s-a pierdut timp prețios în acest timp.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu, Liliana Blaga, admite o întârziere a autospecialei, dar spune că, inițial, cazul nu părea foarte grav.

„Solicitarea a venit pe 112 din partea Spitalului Militar Sibiu la ora 17.54, pentru o pacienta de 24 de ani cu cefalee, amețeli și suspiciune de meningită. Nu a fost prezentat cazul ca fiind unul critic, iar la momentul respectiv ambulanțele erau în teren pentru a asigura urgența în prespital. La ora 19.18 s-a revenit cu apelul pe 112 și s-a comunicat că starea tinerei s-a agravat și că ar fi nevoie de ambulanță cu medic, iar în patru minute echipajul nostru a ajuns și a fost transferată la UPU Sibiu cu diagnosticul de suspiciune meningită. Când a fost preluată, aceasta era confuză, agitată, cu febră și cefalee”, a spus Blaga.

De asemenea, părinții fetei cer anchetă și la spital, fiind de părere că fiica lor ar fi putut fi salvată dacă medicii ar fi acceptat o transfuzie de sânge. În fața acuzațiilor, reprezentanții Spitalului spun că „nu mai există activitate cerebrală (…) moartea cerebrală nu trebuie confundată cu starea comatoasă”.

„Pacienta se află într-o stare ireversibilă, este conectată la aparate, iar funcțiile cardio-respiratorii sunt susținute în mod artificial, întrucât nu există activitate cerebrală. Reflexele prezentate de pacientă sunt reflexe spinale, care pot rămâne neafectate. Precizăm totodată că moartea cerebrală nu trebuie confundată cu starea comatoasă”, potrivit Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT