Ţara care a înregistrat prima zi fără decese provocate de COVID, după două luni

Australia a înregistrat prima zi fără niciun deces provocat de coronavirus, pentru prima oară după două luni, potrivit AFP. Autorităţile au anunţat, marţi, doar 50 de cazuri de COVID-19.
Romania TV
15 sept. 2020, 12:12
Ţara care a înregistrat prima zi fără decese provocate de COVID, după două luni

Bilanţul a fost comunicat după ce la Melbourne s-au redus o parte din restricţii, ca urmare a încetinirii evoluţiei epidemiei. De luni, interzicerea circulaţiei pe timp de noapte a fost amânată de la ora 20:00 la ora 21:00, iar locuitorii pot ieşi zilnic timp de două ore ca să facă sport. Pentru cei care locuiesc singuri s-au creat mici ‘bule sociale’. Magazinele neesenţiale rămân însă închise.

În regiunile rurale din statul Victoria, ieşirea din locuinţe va fi permisă de joi, când se redeschid şi magazinele.

‘Este un lucru important şi foarte pozitiv’, a apreciat premierul statului, Daniel Andrews.

În Victoria s-au produs aproape trei sferturi din cele 27.000 de contaminări la nivel naţional şi 816 decese cauzate de coronavirus, dintre care multe în căminele de bătrâni.

Numărul de cazuri din ţară este acum sub control, iar guvernul Australiei se confruntă cu presiuni tot mai mari pentru a permite revenirea în ţară a mii de cetăţeni blocaţi în străinătate. Deoarece avioanele zboară aproape goale, companiile aeriene au încercat să îşi reducă pierderile acordând prioritate pasagerilor de la prima clasă sau clasa business.

Citeşte şi BILANŢ CORONAVIRUS 15 SEPTEMBRIE 2020. 1.111 noi cazuri şi 51 de decese în ultimele 24 de ore. 460 de pacienţi internaţi la ATI

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT