Regula care a atras atenția întregii lumi se găsește în Legea Republicii Populare Chineze privind protecția drepurilor și intereselor persoanelor vârstnice. Forma revizuită a legii a intrat în vigoare la 1 iulie 2013, iar textul actual, modificat ulterior inclusiv în 2018, pătrează obligația privind contactul cu părinții. În sensul acestei legi, „persoana vârstnică” înseamnă un cetățean care a împlinit 60 de ani.
Articolul 18 prevede că membrii familiei trebuie să acorde atenție nevoilor emoționale ale persoanelor vârstnice și nu trebuie să le ignore sau să le neglijeze. Pentru cei care nu locuiesc împreună cu părinții, textul este și mai explicit: aceștia trebuie să îi viziteze sau să îi contacteze frecvent. Angajatorii sunt, la rândul lor, obligați să respecte drepturile angajaților la concediul pentru vizitarea rudelor, potrivit reglementărilor aplicabile.
Obligația nu se limitează însă la o simplă vizită. Un alt articol prevede că persoanele responsabile cu întreținerea vârstnicilor, în primul rând copiii, trebuie să le asigure sprijin financiar, îngrijire în viața de zi cu zi și sprijin emoțional. În cazul părinților bolnavi sau care nu se mai pot îngriji singuri, responsabilitățile pot include plata tratamentului și asigurarea îngrijirii.
Textul folosește o formulare generală – vizite sau contacte „frecvente” 0, ceea ce lasă instanțelor posibilitatea să analizeze situația concretă. Încă de la intrarea în vigoare a legii, această lipsă a unei definiții exacte a alimentat dezbaterea privind cât de ușor poate fi aplicată în practică.
Există însă cazuri în care judecătorii au stabilit ei înșiși un program.
Curtea Supremă Populară a Chinei a inclus într-o colecție de cazuri considerate reprezentative procesul unui bărbat în vârstă care și-a dat fiicele în judecată. Tatăl ceruse ca două dintre ele să îl viziteze cel puțin o dată pe lună, iar instanța i-a admis solicitarea și a dispus atât efectuarea vizitelor, cât și plata unor sume pentru întreținere și cheltuieli medicale.
Unul dintre primele cazuri devenite cunoscute după intrarea în vigoare a legii s-a produs în 2013, când o femeie în vârstă de 77 de ani și-a dat copilul în judecată. Instanța a stabilit un program concret de vizitare, relatările de la momentul respectiv indicând cel puțin o vizită la două luni.
Legea națională din China nu prevede o sancțiune fixă și automată pentru simplul fapt că un copil nu și-a vizitat părintele pentru o anumită perioadă.
În schimb, părintele se poate adresa autorităților, poate solicita mediere sau poate merge direct în instanță atunci când consideră că drepturile sale sunt încălcate. Legea prevede explicit dreptul persoanelor vârstnice de a intenta procese în astfel de situații.
Instanța poate apoi obliga copilul să ofere întreținere, să suporte anumite cheltuieli și, după cum arată cazurile publicate chiar de Curtea Supremă Populară, să își viziteze periodic părintele.
Citește și: Scandal la o nuntă din Serbia. Mireasa și nașa, prietene de peste 10 ani, s-au certat în fața invitaților
Situația devine mai serioasă dacă există deja o hotărâre judecătorească definitivă și persoana vizată refuză deliberat să o respecte. Aici intră în joc regulile generale privind executarea hotărârilor din China, nu o pedeapsă specială pentru „nevizitarea părinților”. Autoritățile judiciare chineze au precizat în 2024 că refuzul intenționat de a executa o hotărâre, atunci când persoana are posibilitatea să o respecte, poate atrage sancțiuni și, în cazurile grave, chiar răspundere penală.