Tăriceanu, despre prezidenţiale: Nu exclud candidatura. Antonescu a fost validat, nu ales candidat

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică seară, că nu exclude posibilitatea de a se înscrie într-o cursă pentru a fi desemnat candidat la prezidenţiale, precizând că în cadrul Congresului PNL Crin Antonescu a fost validat ca propunere de candidat şi nu ales de către delegaţi.
Romania TV
28 ian. 2013, 09:19
Tăriceanu, despre prezidenţiale: Nu exclud candidatura. Antonescu a fost validat, nu ales candidat

Întrebat dacă va intra într-o eventuală luptă pentru desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale din 2014, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: „Eu consider că este mult prea timpuriu ca astăzi să iau o astfel de decizie, o astfel de posibilitate nu o exclud, dar eu consider că o astfel de decizie trebuie luată în anul 2014 şi când va veni momentul dacă mă voi hotărî…”.

Senatorul PNL a menţionat că validarea candidaturii lui Crin Antonescu realizată în Congres nu a fost o alegere a delegaţilor, ci o confirmare a unei propuneri.

„Un sistem de alegeri interne este cel mai democrat mod de a stabili un candidat (…) în loc să aleagă un congres, care a ales însă ca să fim foarte corecţi cu statutul şi cu procedurile … Congresul nu a avut de ales, congresul nu a făcut decât să valideze o candidatură care era propusă de Biroul Politic şi de Delegaţia Permanentă. Ca procedură, nu s-a încălcat Statutul, dar nu s-a făcut o alegere în adevăratul sens al cuvântului, a fost o confirmare pe care Congresul a dat-o şi sigur că aceasta consider că era necesar”, a afirmat fostul lider al PNL la România TV.

Tăriceanu a precizat că înţelegerea în cadrul USL nu s-a făcut pe numele candidaţilor la funcţia de prim-ministru sau şef al statului, ci pe formaţiunea care va face propunerea.

„Dacă în locul domnului Antonescu era domnul Georgescu, Vasilescu sau … acela era candidatul respectiv. Nu este o înţelegere personală, este o înţelegere între partide, care au convenit că aceste poziţii revin partidelor respective, sigur, care îşi promovează persoana care consideră. Nu e o procedură în cruce, deci noi nu intervenim în alegerea făcută de PSD, după cum şi reciproc”, a afirmat fostul premier.

Totodată, Tăriceanu a menţionat că nu poate răspunde la întrebarea dacă Antonescu ar fi un bun preşedinte al României deoarece perioada petrecută de acesta la Cotreoceni ca preşedinte interimar a fost o perioadă prea scurtă pentru a face o evaluare.

„Dacă în urma alegerilor primare Crin Antonescu va fi confirmat drept candidat la alegerile prezidenţiale, nu voi avea nicio problemă să-l susţin în campanie pentru Preşedinţie”, a mai spus fostul lider al PNL.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT