Tăriceanu, scrisoare către alegători: DNA şi SRI, o supra-putere ocultă şi iraţională

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că DNA şi SRI au devenit o ”supra-putere ocultă şi iraţională”, pe care o compară cu Securitatea şi critică faptul că procurorii îl cercetează într-un dosar în care sunt vizate fapte din 2008, menţionând că îşi ”pierde timpul cu avocaţi, procurori şi dosare, în loc să fiu prin ţară convingând electoratul să voteze ALDE”.
Iulian Tudor
24 mai 2016, 19:02
Tăriceanu, scrisoare către alegători: DNA şi SRI, o supra-putere ocultă şi iraţională

Mulţi dintre voi nu veţi vota, pentru că v-aţi pierdut complet încrederea în politicieni şi în instituţii. Atitudinea voastră este încurajată, dacă nu chiar stârnită, de DNA şi de SRI, două agenţii ale statului despre care ar trebui să auzim rar, dar care şi-au fixat misiunea de a arunca o suspiciune generalizată asupra politicienilor şi de a eroda încrederea în partidele politice. DNA, cu ajutorul denunţului, ce nu a mai fost practicat la această scară din anii 1950, a reuşit să se substituie în bună măsură alegătorilor şi să decidă, prin abuzul puterii ce-i este conferită de lege, cine poate să stea în faţa cetăţenilor pentru a le cere încrederea şi cine trebuie privat de exerciţiul acestui drept constituţional. Mă întreb astăzi, încă o dată, cine anume stabileşte politica DNA şi SRI, cine decide, în interiorul acestor instituţii, care va fi următoarea victimă? Aceste agenţii au devenit o supra-putere, situându-se deasupra celor trei puteri constituţionale ale statului. O supra-putere ocultă şi iraţională ce trezeşte, în mintea generaţiilor mature, amintirea rolului pe care-l juca cândva partidul comunist şi braţul său înarmat, securitatea”, a scris Tăriceanu, într-o scrisoare deschisă adresată alegătorilor, potrivit news.ro.

Preşedintele Senatului subliniază că nu are niciun fel rezervă faţă de procurorii care, înarmaţi cu probe temeinice, luptă împotriva fenomenului corupţiei. ”Dimpotrivă, aceşti magistraţi se bucură de încrederea mea nelimitată”, spune liderul ALDE.

Atunci când această acţiune în care se stabilesc acuzaţii adoptă logica loteriei, ea devine inacceptabilă. Acum, după mult amar de vreme, mi-a venit şi mie rândul. Aşteptăm cu nerăbdare momentul. Sunt convins că DNA şi-a făcut temele cu temeinicie. De ce? Pentru că, în ciuda faptului că legea îmi interzice să intru în detalii, pot să vă spun doar că sunt acuzat într-un dosar cu presupuse fapte din 2008. Asta e ceea ce numesc eu cercetare amănunţită. Bineînţeles că, momentul ales pentru acuzarea mea nu are nimic de a face cu alegerile din 5 iunie 2016. E o pură coincidenţă! Nu după 8 zile, nu după 8 săptămâni, nici după 8 luni, ci abia după 8 ani, conducerea DNA a hotărât într-un final să mă acuze. Evident că, în acest moment îmi pierd timpul cu avocaţi, procurori şi dosare, în loc să fiu prin ţară convingând electoratul să voteze şi să sprijine candidaţii ALDE”,  mai transmite Tăriceanu.

El mai menţionează că, din punctul lui de vedere, majoritatea celor care lucrează  în DNA îşi exercită sarcinile cu onestitate şi în deplinătatea competenţelor lor.

Dar în acelaşi timp observăm cu toţii că astăzi România este pe cale de a deveni o republică a procurorilor. Aceasta este normalitatea? Evident nu, iar această situaţie nu trebuie să mai continue”, mai transmite preşedintele Senatului.

DNA a dispus urmărirea penală în cazul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, în legătură cu declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt trimişi în judecată Prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Scene incredibile în Capitală! Tânăr, surprins încercând să se arunce în fața mașinilor! CAV de la Survivor a intervenit imediat
Fanatik.ro
Câți fani va avea Universitatea Craiova la meciul cu Levski Sofia de pe stadionul „Georgi Asparuhov”. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Țara în care tot mai mulți nemţi pleacă pentru salarii mai mari. Spun că o duc mai bine decât în Germania
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
400.000 de euro salariu pentru transferul verii la FCSB. Jucătorul a ajuns deja în România
MediaFlux
Horoscop 22 iulie. Universul schimbă regulile jocului! O zodie dă lovitura, iar alta primește vestea cea mare
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România