Tăriceanu: Băsescu se lăuda cu realizările guvernării mele. A blocat orice strategie de ieşire din criză

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a publicat, duminică, un nou pe Facebook adresat celor are îl critică pentru perioada în care a fost premier. Astfel, preşedintele Senatului îl atacă dur pe Traian Băsescu, care acum critică guvernarea lui Tăriceanu din anii 2004-2008, aducând ca argument un fragment dintr-un discurs pe care fostul şef de stat l-a susţinut în Parlament în 2009.
Iulian Tudor
09 aug. 2015, 08:33
Tăriceanu: Băsescu se lăuda cu realizările guvernării mele. A blocat orice strategie de ieşire din criză

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a scris pe Facebook că „marea problemă a României a fost anul 2009 când o criză politică perpetuă, întreţinută de Traian Băsescu, a blocat practic orice strategie a României care ar fi securizat creşterea economică şi care ar fi limitat efectele crizei.”

Citește și: ALDE cere un dialog politic tehnic privind noul Cod fiscal. Tăriceanu le scrie „habotnicilor austerităţii”

„Episodul 2: Cei care critică guvernarea Tăriceanu nu au avut şi nu au nici o ruşine în a îşi asuma rezultatele acesteia: investiţii străine record, creştere economică, creşteri de salarii şi pensii.

Aud voci care încearcă să explice cum creşterea economică mult prea accelerată din perioada 2004-2008, a adus criza în 2010.

În primul rând, marea problemă a României a fost anul 2009 când o criză politică perpetuă, întreţinută de Traian Băsescu, a blocat practic orice strategie a României care ar fi securizat creşterea economică şi care ar fi limitat efectele crizei. Nu trebuie să repetăm aceleaşi greşeli şi îi văd pe unii pregătiţi să sacrifice un Cod Fiscal de care România are nevoie, în numele unor interese politice de moment şi în numele luptei pentru putere.

În al doilea rând, aceiaşi oameni care mă critică nu au avut nicio problemă (şi nici nu au, în continuare) să îşi asume rezultatele bune ale guvernării Tăriceanu şi în acelaşi timp să şi critice aceeaşi guvernare pentru măsurile care au făcut posibilă această creştere economică.

Mai jos, reproduc un fragment din discursul pe care fostul preşedinte Traian Băsescu l-a ţinut în faţa Parlamentului în septembrie 2009; atunci lăuda şi îşi asuma rezultatele guvernării pe care acum o critică.

«În 2004, am promis românilor ca, împreuna cu guvernul Aliantei Dreptate si Adevar vom încuraja munca.
Ca munca bine facuta va fi si bine platita.

Am convingerea ca introducerea cotei unice de impozitare de 16%, pentru care am militat înca din campania electorala din 2004, pe care am sustinut-o din prima zi a mandatului meu si chiar dupa schimbarea de guvern din 2008, a avut un rol crucial în cresterea prosperitatii economice din ultimii cinci ani.

Patru din cei cinci ani ai mandatului meu au fost caracterizati de o crestere economica fara precedent în istoria contemporana a României.

Cu privire la evolutia veniturilor populatiei si a cresterii nivelului de trai, Comisia Nationala de Prognoza releva urmatoarele date :

În perioada 2004 – iulie 2009 s-a realizat o consistenta crestere a salariilor si a pensiilor astfel salariul mediu brut a crescut de la 818 la 1901 lei, pensia medie de asigurari sociale de stat a crescut de la 232 la 714 lei, iar pensia medie de asigurari sociale în agricultura a crescut de la 74 la 301 lei.

În acelasi timp, stocul investitiilor straine directe a crescut în intervalul 2004 – iulie 2009, de la 15 miliarde Euro la 55,6 miliarde Euro.

În cazul saraciei absolute, cea care de fapt reflecta dimensiunea fenomenului propriu-zis, în perioada 2004-2008 numarul persoanelor sarace în sens absolut s-a micsorat de la 4,1 milioane persoane în 2004 la 1,2 milioane persoane în 2008 – date Institutul National de Statistica»”, e mesajul lui Tăriceanu postat pe pagina sa de Facebook.

În acest mesaj postat pe reţeaua de socializare, Călin Popescu Tăriceanu face apel la politicieni pentru adoptarea Codului Fiscal, „de care România are nevoie,” şi nu sacrificarea acestuia „în numele unor interese politice de moment şi în numele luptei pentru putere”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT