Tăriceanu, despre creşterea vârstei de pensionare: Nu este o invenţie românească, este o soluţie aplicată la nivel european

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a explicat că mărirea vârstei de pensionare pentru ambele sexe este o consecinţă a presiunii demografice pe sistemul de pensii publice, soluţia, care nu este ''o invenţie românească'', fiind aplicată la nivel european.
Romania TV
06 iun. 2018, 10:57
Tăriceanu, despre creşterea vârstei de pensionare: Nu este o invenţie românească, este o soluţie aplicată la nivel european

„În toată Europa şi în toate ţările prospere durata medie de viaţă este în creştere. Din acest motiv apar presiuni demografice deosebite pe sistemele de pensii publice şi una dintre măsurile care a fost adoptată în toate ţările din Europa a fost creşterea vârstei de pensionare atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. În Danemarca vârsta de pensionare pentru bărbaţi este 70 de ani pentru că numărul cetăţenilor de vârstă înaintată care ies la pensie şi care trebuie să beneficieze de pensiile de asigurări sociale de stat a crescut foarte mult.

Acest lucru presupune cheltuieli foarte mari care nu pot fi susţinute, nu sunt sustenabile într-un sistem de pensii publice. Din acest motiv s-a ajuns la această soluţie care sigur vizează populaţia de ambele sexe. Pentru femei este o măsură atenuată, dar altfel nu vom reuşi să rezolvăm (…) Nu este o invenţie românească, este o soluţie aplicată la nivel european”, a afirmat Tăriceanu miercuri la Senat, potrivit Agerpres.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis marţi că femeile trebuie să aibă dreptul să continue activitatea până la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru bărbaţi, în caz contrar fiind vorba de o discriminare pe criterii de sex.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – U Cluj, cu al 3-lea trofeu pe masă! Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva în fotbalul românesc
Capital.ro
Vârstnicii care primesc 2.783 de lei pensie. Câți pensionari are România în total. Date oficiale CNPP
Playtech.ro
Un călător care a vizitat întreaga lume dezvăluie ţările care l-au dezamăgit. Multe sunt vizitate anual şi de români
Adevarul
Avertisment dur al șefului ROMARM. România nu trebuie să rămână doar „atelier de asamblare” a dronelor
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Luna Nouă în Taur pe 16 mai 2026. Ce reprezintă și care sunt zodiile direct afectate
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi