Tată și fiu, căzuți în râul Olt. Fiul a murit la spital. Cei doi se aflau la pescuit

A fost alertă pe râul Olt după ce doi pescari, unul de 65 și unul de 28 de ani, tată și fiu, au căzut în apa înghețată. Bătrânul a fost scos primul din apă și dus la spital, iar tânărul a fost scos inconștient. Din păcate, el a murit la spital.
Alina Andrei
02 ian. 2026, 10:12
Tată și fiu, căzuți în râul Olt. Fiul a murit la spital. Cei doi se aflau la pescuit

Pompierii au intervenit, vineri dimineaţă, pentru a salva două persoane care au căzut în râul Olt, în zona localităţii Dobroteasa. Un bărbat de 65 de ani a fost scos imediat de către echipajele de intervenţie, iar al doilea – de 28 de ani – a fost scos după câteva minute, în stare de inconştienţă, fiind resuscitat. Cei doi bărbaţi erau la pescuit cu o barcă pe râul Olt.

Din păcate, bărbatul de 28 de ani a murit la spital.

”Cei doi bărbaţi, 65 şi 28 de ani, aveau domiciliul în Argeş, pentru pacientul de 28 de ani se aplică protocolul de resuscitare”, au precizat pompierii din Olt.

Citește și: O nouă criză de apă în Prahova? Interdicție de consum în mai multe localități, după ce în apă au fost descoperite concentraţii mari de arsen, amoniu şi fier!

Bărbatul în vârstă de 65 de ani a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la UPU Vâlcea.

”Primele echipaje ajunse la faţa locului au reuşit să salveze un bărbat în vârstă de 65 de ani, acesta fiind adus la mal cu semne vitale. Pacientul a fost transportat la UPU Vâlcea”, au precizat pompierii.

Citește și: Taxe și impozite 2026. Până la sinecuri și cheltuieli inutile, guvernul ”lovește” dur persoanele cu dizabilități. Ce scutiri ale acestora vor fi eliminate

Pompierii au scos din apă şi o barcă pe care cei doi bărbaţi, ambii având domiciliul în judeţul Argeş, ar fi folosit-o pentru a pescui pe Olt.

Suprafaţa apei în zona care a avut loc incidentul este acoperită cu un strat subţire de gheaţă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Care este mica plăcere zilnică a lui Mitică Dragomir? „Ospătarii îmi pun șpriț de apă”
Capital.ro
Pensionarii pot pierde bani la calculul pensiei. Perioadele pentru care nu se acordă puncte de stabilitate
Playtech.ro
Ce poți construi fără autorizație de la 25 august. Noile reguli pentru case, garaje, terase și bucătării de vară
Adevarul
Epopeea coloniștilor germani în satele Banatului Montan. Cum au fost primiți și cuvântul emblematic învățat de la români
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Tragedie imensă! A murit la doar 36 de ani. Are o fată de 11 ani cu legendarul campion din boxul profesionist
MediaFlux
Horoscop 17 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Banii și veștile bune apar când se așteaptă mai puțin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat