„Taxa de solidaritate” ar lovi peste 330 de companii. Dacia, OMV Petrom, Lidl, Kaufland, Ford, Rompetrol, Dedeman şi Carrefour sunt în top

Ideea unei astfel de taxe, denumită tot "de solidaritate", a mai apărut în 2017, cu o guvernare PSD-ALDE, când ministrul de Finanţe de atunci, Ionuţ Mişa, avansa o taxă de 2%,
Filip Stan
08 dec. 2021, 08:17
„Taxa de solidaritate”, gândită de noii guvernanţi pentru companiile cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro, ar lovi, dacă va fi şi introdusă, în peste 330 de companii, în frunte cu Automobile Dacia, OMV Petrom, Lidl, Kaufland, Ford România, Rompetrol, Dedeman, Carrefour, aflate pe primele poziţii ale ierarhiei, raportat la afacerile anuale actuale, relevă date analizate de Profit.ro.

În total, circa 330 de companii ar urma să achite taxa – dacă se menţin la actualul nivel – cu Dacia plătind, de exemplu, încă 37 milioane euro, iar OMV Petrom, încă 30 milioane euro la bugetul de stat, raportat la ultima cifră de afaceri. Statul ar încasa dintr-un foc peste 1 miliard de euro, de la toate companiile care ar depăşi borna cifrei de afaceri.

Soluţia pentru creşterea pensiilor şi alocaţiilor, avansată de Kelemen Hunor. „Ar însemna o taxă de solidaritate venită de la acele companii care au o cifră de afaceri mai mare de o sută de milioane de euro pe an”

Ideea unei astfel de taxe, denumită tot „de solidaritate”, a mai apărut în 2017, cu o guvernare PSD-ALDE, când ministrul de Finanţe de atunci, Ionuţ Mişa, avansa o taxă de 2%, dar la fondul de salarii. Ulterior, taxa proiectată a fost tăiată la 0,25%, prin intervenţia premierului Mihai Tudose, după care nu s-a mai vorbit decât de o contribuţie asigurătoare pentru muncă, de 2,25, conform Profit.ro.

PRIME de Sărbători. Bonuri grase şi al 13-lea salariu în companiile falimentare de la stat

”În primul an, luate prin surprindere de o astfel de măsură, firmele cu CA mai mare de 100 milioane euro vor plăti ceva. După aceea, veniturile din taxa de solidaritate vor fi egale cu virtual zero. Solidaritatea în economia naţională (catalaxie) are loc atunci când catalaxia nu este împiedicată să funcţioneze”, susţine consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru.

Introducerea „taxei de solidaritate” pentru companiile cu cifra de afaceri mai mare de o sută de milioane de euro este discutată în coaliţiei, fiind susţinută de PSD şi de UDMR Liberalii nu doresc ca măsura să fie una permanentă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT