Taxe şi impozite mai mari de la 1 august. Ce schimbări la Codul Fiscal intră în vigoare de astăzi

Viaţă grea pentru români. De la 1 august intră în vigoare Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal. Schimbarea vine cu mai multe majorări de taxe şi impozite şi implicit scumpiri care vor fi resimţite de toţi românii. Guvernul majorează de astăzi acciza la tutun, impozitele pe veniturile din jocuri de noroc, dar reducere și pragul pentru acordarea facilităţilor fiscale.
Filip Stan
01 aug. 2022, 09:12
Taxe şi impozite mai mari de la 1 august. Ce schimbări la Codul Fiscal intră în vigoare de astăzi

Codul Fiscal se modifică de la 1 august 2022. Începând de astăzi românii vor plăti mai mult pentru alcool și țigări, din cauza majorării accizelor. Se scumpesc berea, dar şi băuturile cu zahăr sau îndulcitori. În cazul acestor produse TVA crește la 19%.

Asociaţiile de bere susţin că, din august, preţurile ar putea creşte cu 20%, în contextul accizelor majorate şi a inflaţiei galopante. Adică, pe un pahar de bere care acum costă 15 lei am putea da 18 lei.

De asemenea, şi ieşirile la restaurant ar putea fi tot mai rare pentru români. Notele de plată vor fi mai încărcate după ce guvernanaţii au decis modificarea Codul Fiscal în sensul creşterii TVA în cazul serviciilor oferite de restaurante de la 5% la 9%.

Creşterea TVA de la 5% la 9% se aplică tot de la 1 august şi pentru cazarea la hotel şi catering.

Citeşte şi: Schimbare ROBOR cu IRCC. Peste 10.000 de români cu credite Prima Casă au apelat la această soluţie

 

Impozitul pentru jocurile de noroc va fi majorat de la 1% la 25%
– peste 10.000 de lei – 66.750 de lei (300 de lei + 20% pentru ce depăşeşte 10.000 de lei)

– peste 66.750 de lei (11.650 de lei + 40% pe ceea ce depăşeşte 66.750 de lei)

Citeşte şi: Ce se întâmplă cu prețul pâinii. Anunț de ultimă oră al ministrului Petre Daea

Ordonanța modifică și plafonul până la care se acordă facilităţile fiscale în domeniul construcţiilor, sectorul agricol şi în industria alimentară, respectiv de la 30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar, inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu se aplică facilităţile fiscale.

Ordonanța modifică şi plafonul până la care contribuabilii determină venitul net anual pe bază de norme de venit, respectiv de la 100.000 euro la 25.000 euro. Modificarea are în vedere contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, altele decât venituri din profesii liberale obţinute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective.

Se modifică baza de calcul pentru aplicarea contribuțiilor sociale la pensii și sănătate în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică, astfel:

Baza anuală de calcul a contribuţiei reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât:
a) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;
b) nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe ţară.

Salariile part-time sub nivelul salariului minim vor fi taxate la nivelul salariului minim ca și cum ar fi întreg.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Antrenorul care l-a înlocuit pe Mircea Lucescu la echipa națională s-a prăbușit emoțional: „De două zile plânge!”
Capital.ro
Taxe pentru proprietarii de mașini. Se achită obligatoriu la înmatricularea fiecărui vehicul
Playtech.ro
Cum arată un apartament cu 3 camere de peste 90.000 de euro din Bucureşti. Este lângă Grand Arena Mall, pentru ce plăteşti suma uriaşă
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi frați de 5 și 8 ani și-au pierdut viața în timp ce jucau de-a v-ați ascunselea. Părinții i-au găsit într-un frigider
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB audiat în scandalul meciurilor trucate a spus-o direct: ”De ce să nu pun și eu 10 milioane de lei și să iau 100 de milioane?”
MediaFlux
Procedura care-l poate salva pe Mircea Lucescu. Ce este sistemul ECMO propus de medicii de la Spitalul Universitar
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj