TB: „Butoane” spăla bani dându-i cu camătă ginerelui senatorului Măgureanu

Octavian Grecu, zis "Butoane", lider al lumii interlope din Giurgiu, a finanţat activitatea infracţională a lui Sorin Adrian Găzdac - ginerele senatorului Cezar Măgureanu -, pentru a spăla banii obţinuţi din cămătărie, proxenetism şi taxe de protecţie, notează instanţa, în motivarea arestării.
Romania TV
03 aug. 2012, 18:23
TB:

Tribunalul Bucureşti (TB) arată, în documentul citat, că „Butoane” îl împrumuta pe Găzdac tot cu camătă, ginerele senatorului având nevoie de sume importante pentru a cumpăra zahăr pe circuitul evazionist care a prejudiciat statul cu peste 40 de milioane de euro pe an.

„Deoarece tranzacţiile comerciale nelegale gândite şi executate de gruparea infracţională coordonată de inculpatul G.S.A. presupunea existenţa unor resurse financiare importante, care să fie utilizate apoi în scopul săvârşirii infracţiunilor mai susmenţionate, acesta l-a cooptat în grupare şi pe inculpatul G.O. – zis „–-”, lider al lumii interlope din G., care îi asigura acestuia o mare parte din resursele financiar necesare achiziţionării de zahăr din B., prin furnizarea de bani cu camătă (dat fiind faptul că livrarea din B. se face cu plata în avans), pentru ca ulterior G.S.A. să-i restituie aceste sume de bani, împreună cu camăta aferentă”, se arată în motivarea deciziei TB prin care „Butoane”, Găzdac şi alte 17 persoane au fost arestate preventiv pentru 29 de zile.

Potrivit aceluiaşi document, partea de grupare condusă de „Butoane” acorda sprijin şi finanţare palierului infracţional al grupării coordonate şi conduse de Sorin Găzdac.

„Inculpatul G.O., zis „–-” – cunoscut ca lider al lumii interlope din G., în vederea spălării banilor obţinuţi din alte activităţi ilicite (cămătărie, proxenetism şi taxe de protecţie), a finanţat activitatea infracţională derulată de G.S.A., prin oferirea de bani cu camătă, atât în mod direct, cât şi indirect, prin intermediul societăţilor comerciale controlate de oamenii săi de încredere, precum şi prin oferirea unor bunuri imobile pentru a fi puse ca garanţii la diferite bănci care au creditat societăţile comerciale controlate de G.S.A.”, se mai arată în motivare.

Tribunalul mai reţine, în motivarea deciziei de arestare preventivă, că „anumite infracţiuni, prin gravitatea lor deosebită, modalitatea de comitere si prin reacţia publicului la săvârşirea lor, pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, pericolul pentru ordinea publică fiind suficient să existe chiar si numai în zona percepţiei societăţii asupra manierei în care autorităţile acţionează pentru stoparea fenomenului infracţional, în scopul de a descuraja eventuale alte comportamente ilicite similare şi în scopul de a restaura încrederea în actul de justiţie”.

„De asemenea, se constată că măsura arestării preventive este necesară pentru asigurarea eficacităţii activităţii judiciare, faţă de poziţiile contradictorii ale inculpaţilor în raport cu faptele pentru care sunt cercetaţi”, se mai menţionează în documentul citat.

Alături de Găzdac şi „Butoane”, TB a emis în 25 iulie, la propunerea DIICOT, mandate de arestare preventivă pentru alte 17 persoane, printre care omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly, cunoscut în presa mondenă drept fostul iubit al Ginei Pistol, şi Daniel Niţu, director la firma acestuia. Ulterior, un alt complet de la TB a decis arestarea lui Nicuşor Drăgan, director general adjunct al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dan Stroe, director de achiziţii în cadrul ANAF, şi a altor 18 persoane.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Cine l-a găsit, de fapt, pe Radu Mărginean. Firul tragediei povestit pas cu pas și un detaliu cutremurător: ”A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Cât trebuie să câștigi pentru o pensie de 4.000 de lei. Exemplu de calcul după legea pensiilor din 2026
Adevarul
Leguma care poate pune în pericol glanda tiroidă. Cine trebuie să fie atent la consumul ei, potrivit medicilor
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Situație gravă la metrou. Imagini incredibile din subteran
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?