Te duci la cumpărături şi primeşti bani! Când vor primi românii bani pe card la supermarket prin RetuRo

Ministrul Mediului anunță că sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele reciclabile nu va fi terminat până la data de 1 octombrie, atunci când ar fi trebuit să intre în funcțiune.
Filip Stan
01 sept. 2022, 10:26
Te duci la cumpărături şi primeşti bani! Când vor primi românii bani pe card la supermarket prin RetuRo

RetuRo. În curând, am putea primi bani pentru ambalajele băuturilor. Sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele de băuturi ar putea deveni funcțional în toamnă, după ce executivul a aprobat administratorul unic la nivel național. Este vorba de compania RetuRO, o entitate din care fac parte reprezentanții producătorilor, ai comercianților și statul, prin autoritatea centrală pentru protecția mediului, scrie Rador. Tanczos Barna spune că acest termen a fost unul optimist și că următorul termen asumat de compania care administrează acest sistem va fi anunțat în cursul săptămânii viitoare.

”Actele normative sunt în vigoare, noi ne-am propus anul trecut să dezvoltăm sistemul într-un an de zile. Recunosc că a fost un termen extrem de optimist, ne-am propus ca în acest termen să se numească societatea care să fie responsabilă de dezvoltarea sistemului, să înfiinţeze toate centrele de numărare la nivel naţional, patru-cinci la număr în aceste regiuni, ceva similar regiunilor de dezvoltare, mai multe judeţe arondate unor centre de numărare, în acelaşi timp retailerii să cumpere toate aşa-zisele RVM-uri, acele automate, în acelaşi timp să se dezvolte şi sistemul informatic care să lege aceste automate de sistemele de numărare şi să deconteze toată această sumă care va circula prin sistemul SGR. (…) Eu văd partea plină a paharului. Mi se pare absolut normal ca cei care aşteaptă de atâta timp să vadă sistemul funcţional să vadă partea goală a paharului”, a afirmat ministrul Mediului, miercuri seara.

Taxa pe ambalaje, aproape de implementare. Toţi românii o vor plăti la supermarket

Ministrul a mai spus că nu crede că ar trebui ca implementarea acestui sistem să dureze un an și jumătate, precizând că vor exista discuții pentru a ajunge la un compromis, în vederea unei implementări mai rapide a acestui sistem.

”Eu cred că nu trebuie să dureze un an şi jumătate cum spun ei, săptămâna aceasta or să se întâlnească colegii mei cu aceste echipe din partea producătorilor şi retailerilor şi sper să găsim soluţia de compromis pentru o implementare mai rapidă. În acelaşi timp, trebuie să le dau dreptate în anumite privinţe: construirea acestor automate este influenţată puternic de lipsa de componente pe piaţa internaţională, cip-uri care lipsesc şi la maşini, şi unde termenul de livrare a ajuns şi la 300 de zile în cazul programului Rabla.

Sunt afectaţi cu siguranţă şi de proximitatea războiului, toate aceste lucruri converg şi creează dificultăţi, dar în ciuda acestora sunt convins că sistemul se va construi. (…) Săptămâna viitoare cu siguranţă putem să spunem care este termenul asumat de RetuRO, această companie în care este şi statul cu 20% acţionar, tocmai pentru a fi la masa discuţiilor şi a vedea din interior care este mersul lucrurulor”, a adăugat Tanczos Barna.

Ministrul amintește că în acest sistem intră materialele din plastic, aluminiu și sticlă, subliniind că ambalajele contaminate cu ulei sau produse lactate, alături de produsele cosmetice nu se regăsesc, momentan, în acest sistem.

Vouchere de 100 de lei, GRATUIT de la Lidl. Care este condiţia obligatorie pentru a participa la tombolă
Potrivit legislației în vigoare, de la începutul lunii octombrie, sistemul de garanție-returnare pentru ambalaje ar trebui să fie funcțional și obligatoriu pentru producători și comercianți. Sistemul ar trebui să se aplice atât produselor fabricate în România, cât și celor importate sau achiziționate intracomunitar. Practic, la cumpărarea băuturilor ambalate, consumatorii vor trebui să plătească în plus o garanție de 50 de bani pentru fiecare produs. Sistemul se va aplica pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0, 1 şi 3 litri.

După golire, recipientul trebuie dus într-unul din punctele de returnare organizate în orice magazin din țară, inclusiv în supermarket-uri. Garanția plătită inițial va putea fi recuperată fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Scopul sistemului este de a introduce ambalaje într-o economie circulară pentru atingerea țintelor naționale de colectare și reciclare stabilite la nivel european.

Uniunea Europeană dorește ca până în 2025 să se colecteze 77% din peturile puse pe piață, iar până în 2029, 90%. SGR presupune reținerea unei garanții de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziționată, sumă care va fi recuperată de consumatori imediat ce ambalajele folosite vor fi returnate în orice magazin din România. De asemenea, sistemul va fi obligatoriu pentru toate magazinele, de la cele de mici dimensiuni la supermarketuri.

DailyBusiness
Turişti înşelaţi într-o cunoscută staţiune din Italia. Taxa absurdă care apărea pe nota de plată
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Viața discretă a fiului fostului dictator după decenii de muncă în cercetare
Fanatik.ro
Singurii șoferi care pot să-și cumpere rovinietă la prețul vechi, de dinainte de 1 septembrie 2025, și să circule cu ea în următoarele 12 luni
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit? Susținătorii lui se simt înșelați: Au votat și au votat degeaba
Playtech.ro
Amendă de 4.000 de lei pentru depășirea vitezei legale în 2025. Diferența dintre drum național și drum european
Adevarul
Termocentrala Mintia, sfârșitul epocii cărbunelui. Transformarea spectaculoasă a „Stelei de pe Mureș”
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Macrou la cuptor în stil spaniol. Rețeta, potrivită cu garnituri ușoare
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Preț carburanți marți, 26 august 2025: Cât costă azi litrul de benzină și motorină
Cancan.ro
Numele lui Ilie Năstase, implicat în dosarele Epstein. Tenismenul face primele declaraţii despre cazul care a îngrozit Hollywood-ul: 'Au luat toate
iamsport.ro
Echipa din Superligă unde este ”ca la FCSB”: ”Președintele nu ia nicio decizie, e executant! Preocuparea lui și a clubului e să ascundă probleme, nu să le rezolve”
MediaFlux
Beneficii la pensie. Anunț de la Casa Națională de Pensii privind datele românilor
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Mihai Voropchievici Horoscop rune 24–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani