Teatrul Nottara şi-ar putea muta spectacolele la Teatrul Elisabeta

Primarul general al Capitalei, Răzvan Sava, și-a exprimat speranța că Teatrul Nottara va susține reprezentanții la Teatrul Elisabeta, după ce și clădirea ArCuB din strada Batiștei, oferită ca spațiu pentru Nottara, a fost încadrată, în urma unei expertize, în clasa I de risc seismic. În prezent există discuţii pentru ca actorii de la Nottara să poată juca la "Elisabeta", condiţiile înţelegerii urmând să fie stabilite de conducerile celor două teatre.
Romania TV
08 ian. 2016, 12:03
Teatrul Nottara şi-ar putea muta spectacolele la Teatrul Elisabeta

„Avem o întâlnire cu Direcția de Investiții, cu Direcția de Cultură. Am avea o soluție modificarea sălii unde se joacă la Teatrul Elisabeta și suntem în discuție cu reprezentantul de la Teatrul Elisabeta să clarificăm ultimele aspecte și sperăm că actorii Teatrul Nottara în foarte scurt timp vor juca acolo”, a spus primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, într-o conferință de presă.

Managerul Teatrului Nottara, Marinela Ţepuş, urma să viziteze vineri Teatrul Elisabeta. „Primăria n-a stat degeaba și chiar este alături de noi și îi mulțumim și pe această cale. Numai că și acolo este un lucru destul de încurcat. Eu, cel puțin, știu că este un teatru particular. Mergem să vedem dacă este și posibil și cam câte spectacole putem duce acolo dacă ar fi să ne mutăm, pentru că ar trebui să ducem măcar 20 dintre cele 33. La ArCuB ar fi intrat vreo 26 sau 27, cu adaptări. Asta este strădania și a Teatrului Nottara, și a mea personală, și a celor din Primărie și din Consiliul General”, a declarat Marinela Țepuș, pentru Agerpres.

Ea a arătat că a fost surprinsă de faptul că sediul ArCuB a fost încadrat în clasa I de risc seismic. „Și pe noi, și pe cei de la Primărie, apariția, ca o lovitură de teatru, a acestei buline roșii ne-a lăsat mască, asta pentru a rămâne în termeni strict teatrali. Sigur că nu putem ține masca pe nas prea mult timp pentru că trebuie să căutăm din nou, și așa și facem, căutam la propriu, și noi, și Primăria, alte spații”, a precizat managerul Teatrului Nottara.

Marinela Țepuș s-a arătat nemulțumită de faptul că directorul ArCuB nu i-a informat că acest spațiu se afla ”în interiorul unui studiu de fezabilitate care are în conținutul său o expertiză care ar putea să schimbe datele problemei”. O altă problemă, în opinia sa, este lipsa unor spaţii adecvate pentru teatru în București.

Spectacolele Teatrului Nottara care s-ar putea muta la Teatrul Elisabeta ar fi cele care se joacă la Sala Studio, motivul fiind scena care nu este îndeajuns de încăpătoare.

„Scena de la Elisabeta, așa cum este, nu ne permite să mergem cu spectacolele noastre direct. Eu nu am fost acolo, am văzut numai pe internet. Astăzi voi merge acolo și cu Ștefan Caragiu, care este scenograful nostru. El a fost deja acolo și a zis că s-ar putea adapta cumva încât să ducem spectacolele de la Sala Studio. Dar trebuie să mergem să măsurăm și trebuie ca Primăria să negocieze. Nu este ceva concret, însă. Înainte de a concretiza, trebuie să mergem să vedem câte spectacole ar intra acolo”, a spus ea.

Centrul Cultural al Municipiului București a anunțat joi închiderea sediului situat în strada Batiștei nr. 14 și anularea tuturor evenimentelor programate în sala ArCuB, după ce clădirea a fost încadrată în clasa I de risc seismic.

Teatrul Nottara și-a suspendat, de la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, toate spectacolele de la sediul din bulevardul Magheru. Decizia a venit în urma aplicării legii prin care este interzisă orice activitate în clădiri cu risc seismic mare.

În luna decembrie 2015, reprezentanți ai Primăriei Capitalei anunțau că Teatrul Nottara își va desfășura activitatea în sediul ArCuB din strada Batiștei, până la consolidarea clădirii din bulevardul Magheru, proces ce ar putea dura până la patru ani.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
De ce i l-a cerut Gigi Becali lui Varga și pe Emerllahu la FCSB? „Neluțu avea nevoie de 5 milioane și atunci mi-a zis Meme de el”
Capital.ro
Vecinii de curte te pot reclama. Construcțiile pentru care trebuie să obții autorizație. Proprietarii pot fi obligați să demoleze
Playtech.ro
Tichete sociale 2025: Pensionarii cu venituri mici pot cere a 13-a pensie. Suma e fixă și se acordă doar la cerere
Adevarul
Momentul în care două ambarcaţiuni se ciocnesc în Deltă, iar un bărbat e aruncat în aer: „Băi, nebunilor! / Nu v-am văzut, pe cuvânt”
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Candidat surpriză pentru Primăria Capitalei. Fostul finanțator din fotbal și-a anunțat înscrierea în cursa electorală
MediaFlux
Sprijin important pentru pensionari. Ajutor de urgență pentru cei cu probleme de sănătate
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume