Televiziunea rusă a intrat peste transmisiunea de la Camera Reprezentanţilor difuzându-şi propriul său program

Transmisiunea pe internet a canalului american C-SPAN a fost întreruptă joi timp de circa zece minute și înlocuită de un program al televiziunii ruse de stat RT.
Iulian Tudor
13 ian. 2017, 06:45
Televiziunea rusă a intrat peste transmisiunea de la Camera Reprezentanţilor difuzându-şi propriul său program

„În această după-amiază (joi, n.r.), transmisiunea online a C-SPAN a fost pentru scurt timp întreruptă de un program al RT. Suntem în curs de anchetare și rezolvare a problemei”, a indicat canalul american pe contul său de Twitter.

„Cum RT este unul dintre canalele pe care noi le monitorizăm în mod regulat, presupunem că aceasta este o problemă de rutare internă. Dacă situația stă altfel, vă vom aduce cu siguranță la cunoștință”, a adăugat canalul citat.

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 14,30 (19,30 GMT) în timp ce C-SPAN transmitea audierea din Camera Reprezentanților consacrată jandarmului Bursei americane (SEC), informează Agerpres.

Citeşte şi Viitorul şef al Pentagonului James Mattis: SUA trebuie să fie pregătite să înfrunte Rusia

Canalul rus RT, ex-Russia Today, este adesea acuzat că servește ca organ de propagandă al Kremlinului, notează AFP.

Televiziunea a fost menționată în ultima săptămână într-un raport al serviciilor americane de informații privind ingerința Moscovei în campania prezidențială din SUA. O versiune de 25 de pagini a fost făcută publică pe 6 ianuarie. De asemenea, E-mailuri piratate ale Partidului Democrat și ale unui apropiat al lui Hillary Clinton au fost difuzate înaintea alegerilor pe internet, în special de Wikileaks, destabilizând candidata democrată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT