Televiziunile nu vor mai fi obligate să difuzeze emisiuni culturale

Senatul a respins, marţi, la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu, o lege care obliga radiodifuzorii să rezerve săptămânal cel puţin 120 de minute pentru emisiuni sau ştiri cu conţinut cultural sau educativ.
Romania TV
05 nov. 2013, 11:36
Televiziunile nu vor mai fi obligate să difuzeze emisiuni culturale

Comisia pentru cultură a Senatului a recomandat plenului respingerea cererii de reexaminare a şefului statului şi adoptarea iniţiativei pentru modificarea Legii 504/2002 a audiovizualului aparţinând deputatului PNL Mirel Taloş, în varianta transmisă spre promulgare, însă raportul acestei comisii a întrunit în plen 91 de voturi „împotrivă”, doar 10 voturi „pentru” şi şase abţineri.

Proiectul de act normativ stabilea, de asemenea, obligaţia ca radiodifuzorii care difuzează programe de televiziune specializate în ştiri să rezerve săptămânal cel puţin 30 de minute pentru acelaşi tip de emisiuni.

Prin cererea de reexaminare, formulată în ianuarie 2012, preşedintele Traian Băsescu solicita respingerea acestei iniţiative legislative, deoarece „impunerea unor condiţii şi limite în ceea ce priveşte conţinutul programelor furnizate de radiodifuzori nu este oportună, limitând liberatatea presei”.

Anterior votului dat în Senat în calitate de for decizional, Camera Deputaţilor a hotărât să respingă cererea de reexaminare a preşedintelui şi să menţină legea în forma trimisă spre promulgare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
„E deja la antrenament”. Informații exclusive despre ultimele două transferuri ale Rapidului. Fotbalistul de la Genoa a semnat. Update
Capital.ro
Un paradis exotic devine mai accesibil românilor. Primul charter direct pleacă din București. Cât costă biletele
Playtech.ro
ANM anunță o răcire puternică în România. Cât durează furtunile și când revin temperaturile de aproape 40 de grade
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 57 de ani și-a pierdut viața pe centura Timișoarei, după ce a intrat cu mașina sub un TIR parcat
iamsport.ro
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
MediaFlux
Șefa CCR, Simina Tănăsescu, a explicat de ce s-a întâlnit de fapt cu Ilie Bolojan: Am adresat o întrebare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat