Temistocle Popa, condus pe ultimul drum cu onoruri militare

Marele compozitor Temistocle Popa a fost condus joi pe ultimul drum cu onoruri militare. Temistocle Popa a murit marţi la vârsta de 92 de ani şi a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar.

Compozitorul Temistocle Popa s-a născut la Galați, la 26 iunie 1921. Absolvent al Conservatorului din București (1939); a urmat cursuri de perfecționare ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (1958-1960).

Din 1943, Temistocle Popa a devenit instrumentist (a cântat la flaut și saxofon) în diverse orchestre de teatru muzical, precum „Atlantic” (1943-1947), „Alhambra” (1947-1949), Teatrul de Estradă București (1949-1957), dar și în Orchestra de jazz București (1957-1962).

În 1961, Temistocle Popa a debutat cu prima sa compoziție, melodia „Lalele”, care devine imediat șlagăr în interpretarea inegalabilului Luigi Ionescu. În memoria ascultătorilor au rămas șlagărele pline de farmec semnate de Temistocle Popa, precum: „Chitare” (interpretată de Dan Spătaru), „Cu cine semeni dumneata?” (Aurelian Andreescu), „Poiana cu flori” (Trio Grigoriu), „Zorile” (Luigi Ionescu), „Asta seară m-am îndrăgostit” (Adrian Romcescu), „Trecea fanfara militară” (Dan Spătaru), „Gioconda se mărită” (Ștefan Bănică), „Bine-ai venit, iubire!” (Mirabela Dauer), „Inimă” (Ileana Sărăroiu), „Margarete” (Margareta Pâslaru), „Măicuță, îți mulțumesc” (Dan Spătaru), „Un petic de cer” (Mirabela Dauer), „Șoapte de iubire” (Doina Badea), „Vino, iubire!” (Daniel Iordăchioaie), „Pentru inima mea și a ta’ (Angela Similea), „În rândul patru” (Anda Călugăreanu/Dan Spătaru).

Deși s-a remarcat prin compozițiile de muzică ușoară (voce și pian), Temistocle Popa a compus și muzică de film, pentru peliculele: „Mic album muzical” (1958), „Amintiri din București” (1959), „La vârsta dragostei” (1963), „Electronicus” (1963), „8 minute de vis” (1965), „Cerul începe la etajul III” (1967), „Cântecele mării” (1969), „Tinerețe fără bătrânețe” (1968), „Cântecele mării” (1969).

Temistocle Popa a obținut importante premii la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia (1963, 1964, 1965, 1966), Marele Premiu al acestui festival revenindu-i în 1969; Premiul de Excelență al UCMR pe anul 1999 — la secțiunea muzică ușoară. În 2008, la Gala Premiilor Muzicale Radio România Actualități, compozitorului Temistocle Popa i-a fost acordat Premiul de Excelență, pentru întreaga sa activitate muzicală pusă și în slujba Radioului.

La 9 noiembrie 2004 i-a fost decernat Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru îndelungata și prodigioasa activitate, evidențiată prin numeroase piese de mare succes, în special de muzică ușoară, dar și muzică de jazz, de film sau simfonică.

În 20 octombrie 2011 s-a lansat cartea biografică dedicată lui Temistocle Popa. 

TEMISTOCLE POPA, o bătrâneţe tristă

Muzica uşoară este o componentă a vieţii, care menţine un echilibru între dezmăţ şi tandreţe. “Sfătuiesc pe toată lumea să sădească în sufletele copiilor dragostea pentru muzică, să le facă educaţie muzicală şi să promoveze muzica, pentru că ea este toată viaţa noastră. Cel mai frumos lucru este să oferi lumii sunete, nu zgomote, nu cântece desuete. De când ne naştem suntem cu muzica după noi. Probabil că va fi şi ea la locul ei de cinste, pentru că sunt foarte talentaţi tinerii compozitori care vin din urmă. Cu siguranţă, o dată cu trecerea timpului se vor selecta, pentru că acum sunt o droaie de oameni care caută să-şi facă din asta o meserie, dar nu toată lumea are chemare pentru arta muzicii. Sunt sigur că va exista permanent o pagină bună despre muzica uşoară, ce va fi semnată de aceşti copii care încearcă… unii cu mare succes, alţii care abia răzbesc. În orice caz, sunt copii plini de talent.”, spunea maestrul.

Întotdeauna a crezut în meseria sa. “Nu este important ceea ce credem noi despre noi, ci ce cred alţii despre noi. Tot ce am scris am avut bucuria să placă. Am avut şi interpreţi nemaipomenit de buni. Una dintre aprecierile publicului pe care nu o pot uita a fost atunci când s-a prăpădit Luigi Ionescu, cântăreţul lalelelor. La cimitir i-au cântat femeile piesa «Lalele, lalele». A fost un moment îngrozitor de puternic în viaţa mea.” 
I-ar fi drag ca oamenii să privească asupra carierei sale cu plăcere, “pentru că tot ce-am făcut e făcut cu multă pasiune. Tot ceea ce am compus a fost compus cu patimă şi cu întregul har pe care l-am avut.”