TEMPERATURA medie ar putea CREŞTE cu peste 5 grade Celsius până în 2100

Încălzirea climatică este deja o realitate în Statele Unite, iar creşterea temperaturii medii ar putea depăşi 5 grade Celsius până în 2100, potrivit celui mai pesimist scenariu avansat în raportul preliminar al unui comitet federal de experţi publicat vineri, relatează AFP.
Romania TV
12 ian. 2013, 11:11
TEMPERATURA medie ar putea CREŞTE cu peste 5 grade Celsius până în 2100

Amploarea încălzirii climatice la sfârşitul secolului ar urma să corespundă, potrivit previziunilor, unei acumulări de emisii de gaze cu efect de seră produse de activităţile umane, potrivit oamenilor de ştiinţă care formează acest comitet (National Climate Assessment and Development Advisory Committee) înfiinţat în 2010 de Departamentul american al Comerţului. Acesta este al treilea raport realizat de peste 240 de oameni de ştiinţă.

Potrivit previziunii optimiste, care se bazează pe o reducere substanţială a acestor emisii până în 2050, creşterea temperaturii medii ar trebui să fie între 1,6 şi 2,7 grade Celsius până la sfârşitul secolului.

Dar dacă aceste emisii de gaze cu efect de seră continuă să crească, temperaturile ar putea şi ele să crească cu 2,7 până la 5,5 grade Celsius, potrivit acestui document de 400 de pagini.

În cadrul negocierilor ONU privind clima, liderii planetei au promis să limiteze creşterea temperaturilor la maxim 2 grade peste nivelul erei preindustriale.

Autorii acestui ultim raport amintesc că din 1895, temperatura medie a crescut cu 0,8 grade, dintre care 80 la sută din 1980 şi afirmă că „schimbarea climatică din ultimii 50 de ani a fost determinată în special de activităţile umane, în special combustia de cărbune şi petrol”.

Încălzirea climatică ce determină topirea gheţarilor, în special în Arctica, a determinat deja creşterea nivelului oceanelor cu aproximativ 20 de centimetri în secolul XX.

Din 1992, nivelul creşterii oceanelor s-a dublat, potrivit măsuritorilor din satelit. Potrivit acestui raport, oceanele ar putea creşte cu 0,3 până la 1,22 metri până în 2100, punând în pericol aproape şase milioane de americani care locuiesc în zonele de coastă.

„Schimbarea climatică afectează deja viaţa americanilor în timp ce unele fenomene devin din ce în ce mai frecvente şi mai intense, între care valuri de caniculă, uragane şi, în unele regiuni, inundaţii şi secetă”, scriu experţii.

„Există indicii puternice potrivit cărora impactul activităţilor umane asupra climei a dublat deja probabilitatea producerii unor valuri de căldură record ca cel care a afectat Texasul şi Oklahoma în 2011”, insistă ei.

Aceşti oameni de ştiinţă avertizează asupra pericolului acestor fenomene climatice extreme pentru infrastructură, ecosisteme şi sănătatea umană. Încălzirea climatică riscă astfel să favorizeze creşterea numărului de boli respiratorii şi cardiovasculare din cauza proastei calităţi a aerului.

În noiembrie, un raport alarmist al Băncii Mondial anticipează o creştere cu 4 grade Celsius a temperaturilor medii pe glob fără o acţiune pentru a reduce gazele cu efect de seră.

Preşedintele Barack Obama a promis, după uraganul Sandy, în noiembrie să se mobilizeze în cadrul celui de-al doilea mandat pentru a încerca să găsească un compromis în ţară în scopul de a acţiona asupra încălzirii climatice şi „pentru a vedea ce se poate face pe termen scurt pentru reducerea emisiilor de carbon”.

DailyBusiness
Cătălin Drulă îl acuză pe Ciprian Ciucu de faptul că a condus campania digitală a PNL în vremea în care liberalii l-au promovat pe Călin Georgescu pe TikTok
Spynews
Marina Voica, afectată de criza apei din Prahova! Cum face artista față situației
Fanatik.ro
ANAF a suspendat fiscal salonul Monicăi Hunyadi, ”coafeza” de la ESZ Prahova. Ce se ascunde în spatele cifrelor?
Capital.ro
Lovitura finală pentru Călin Georgescu. Planul care îl va distruge. De ce a fost adus Horațiu Potra în România
Playtech.ro
Pensia de urmaș și munca după 65 de ani: câți bani poți încasa fără să pierzi drepturile
Adevarul
Miza alegerii lui Petrișor Peiu ca „numărul 2” în AUR: „Ori se dezumflă, ori vom fi într-un scenariu mult mai negativ”
wowbiz.ro
Ionel Ganea nu mai e om, la 6 luni după ce și-a pierdut băiețelul. Dezvăluirea care sfâșie inimile tuturor. Marius Șumudică: „Vorbea și plângea…”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Orașul din România unde meteorologii anunță nu mai puțin de 20 de zile cu ninsoare, în luna decembrie
iamsport.ro
Un jucător a aflat de la TV că Gigi Becali vrea să îl dea afară și refuză să plece de la FCSB! Ce sumă de bani ar trebui să primească în cazul despărțirii
MediaFlux
Putin amenință că ajunge la granița României: ”Fie prin mijloace militare, fie prin alte mijloace”
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje