Temperaturi de vară şi vreme însorită. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Joi, manifestările severe de vreme nu vor mai fi de interes pentru ţara noastră. Atenţionarea cod galben de furtuni expiră la ora 09.00, iar vremea se ameliorează sub aspectul precipitaţiilor. În schimbul ploilor, vom avea vreme frumoasă şi caldă.
Romania TV
25 apr. 2012, 18:10
Temperaturi de vară şi vreme însorită. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Joi, în estul, sud-estul şi centrul ţării vor mai fi unele înnorări şi ploi slabe pe arii restrânse. Vântul adie uşor în partea de est a teritoriului, iar maximele termice au valori, la amiază, de la 16 grade în depresiuni şi Delta Dunării până la 24 de grade în Oltenia.

Soarele este dominant, joi, pe cerul Capitalei dar, din când în când, îşi fac apariţia şi câţiva nori, însă condiţiile de ploaie sunt reduse. Remarcăm şi uşoara prezenţă a vântului iar maxima, la mijlocul săptămânii, este de 20, 21 de grade.

Vineri, în pragul mini-vacanţei de 1 mai, avem vreme caldă şi frumoasă. Cerul este mai mult senin şi doar în sud-estul ţării şi la munte, îşi fac apariţia câţiva nori ce ar putea scutura câteva ploi slabe. Temperaturile maxime vor avea valori de la 19 grade pe litoral până la 27 de grade în vest, centru şi est.

Vremea este frumoasă şi caldă şi în Bucureşti, vineri. Soarele este predominant, vântul adie uşor, iar la amiază, mercurul urcă în termometre până la 25, 26 de grade, ca la începutul verii.

În prima zi de weekend, suntem răsfăţaţi de vremea deosebit de caldă şi în general frumoasă. Doar izolat, în sud-estul ţării, seara vor fi condiţii pentru ploi slabe de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul are câteva răbufniri în Dobrogea, sunt de la 22 de grade pe litoral până la 30 de grade în vest, centru şi est.

Cei care aleg să rămână în Capitală, la sfârşitul săptămânii, se vor bucura de o vreme caldă şi însorită. Vântul va fi puţin mai sprinten, iar după-amiza vine cu temperaturi de vară şi vorbim de maxime de 28, 29 de grade.

Observăm că valorile termice sunt mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă şi sunt cuprinse, în general, între 20 şi 30 de grade, temperaturi specifice mai degrabă începutului lunii iulie. Duminică este posibil ca izolat şi trecător, în sudul ţării, să apară câteva ploi slabe, însoţite de descărcări electrice, pe când, săptămâna următoare debutează cu foarte puţine ploi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
România, printre țările cu cea mai scumpă energie electrică din Europa. Prețul a ajuns la aproape 400 de euro/MWh
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT