Teodorovici, despre restructurarea financiară: Nu este o amnistie fiscală. Este un sprijin pentru companiile cu datorii la stat

Restructurarea financiară nu este o amnistie fiscală, ci un sprijin de conformare pentru companiile care au datorii faţă de stat, a afirmat duminică seara ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la Antena 3.
Filip Stan
21 iul. 2019, 20:31
Teodorovici, despre restructurarea financiară: Nu este o amnistie fiscală. Este un sprijin pentru companiile cu datorii la stat

„Nu este o amnistie fiscală, este o restructurare financiară şi practic un sprijin pentru conformarea pentru plată de către cei are au faţă de stat aceste datorii. (…) E simplu. E un plafon de un milion de lei, peste un milion de lei se face această eşalonare pe baza unui plan de restructurare ca şi în cazul insolvenţei şi dacă la finalul acestei perioade de 7-8-10-12 ani de zile se respectă calendarul, de abia atunci accesoriile – adică penalităţile şi dobânzile – se înlătură. Este o şansă pe care o au în special companiile româneşti, şi de stat şi cele private”, a precizat Teodorovici, citat de Agerpres.

El a precizat că în cazul în care nivelul datoriilor este de sub un milion de lei, „dacă se plăteşte principalul până la finalul lunii noiembrie, atunci se elimină accesoriile, penalităţile şi dobânzile”.

Şeful de la Finanţe a subliniat că proiectul de act normativ pentru acordarea unor facilităţi fiscale este publicat pe site-ul MFP, iar până la finalul lunii iulie ar putea fi aprobat.

Autorităţile au luat în calcul două scenarii pentru acordarea unor facilităţi fiscale, pentru datorii de peste şi, respectiv, de sub un milion de lei. Măsurile de acordare a unor facilităţi fiscale se vor aplica în funcţie de valoarea obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, astfel: măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, bazate pe un plan de restructurare, plată eşalonată şi supraveghere fiscală pe perioada înlesnirii; anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei sau a celor peste un milion de lei care nu pot beneficia de restructurare (eşalonare, reorganizare, insolvenţă), dacă obligaţiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019.

Statistica MFP arată că, la finalul anului trecut, 31 de companii de stat aveau datorii de peste 748 milioane de lei şi accesorii (dobânzi penalizatoare) de 981,4 milioane de lei, 28 de companii cu capital privat şi de stat aveau datorii de 529 milioane de lei şi accesorii de 388 de milioane de lei, 2.633 de firme cu capital privat aveau datorii de 12,9 miliarde de lei şi accesorii de 8,6 miliarde de lei, iar 30 de instituţii publice datorau statului 71,7 milioane de lei şi accesorii de 56 de milioane de lei.

O situaţie a contribuabililor cu datorii de sub un milion de lei indică faptul că, la sfârşitul anului anterior, 22.988 de persoane fizice (inclusiv PFA, II, IF sau profesii liberale) însumau datorii de 698,9 milioane de lei şi accesorii de 800 milioane de lei. De asemenea, 285.322 de companii cu capital privat aveau datorii de 16,6 miliarde de lei şi 9 miliarde de lei accesorii.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Caniculă în Europa, recordurile istorice ale lunii mai au fost doborâte. Climatolog: „E posibil să fim şi noi în epicentrul unui astfel de dom de căldură”
Capital.ro
Ministerul Muncii schimbă regulile pentru orele suplimentare. Bugetarii care vor primi spor de până la 100%
Playtech.ro
Cum verifici online dacă angajatorul ți-a plătit contribuțiile pentru pensie și câți ani de muncă sunt înregistrați în sistem până în 2026
Adevarul
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din județul Alba a sfârșit strivită de un autoturism care s-a răsturnat. Echipajele medicale nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Gigi Becali a vrut să intre în direct la Digi Sport, dar moderatorul l-a refuzat: ”Mi-a venit în cap că s-a terminat dacă îl bag!”
MediaFlux
Se schimbă învățământul liceal și Bacalaureatul. Anunț important pentru elevi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi