Teodorovici: Probabil că în CSAT o să avem o discuţie foarte tranşantă, foarte deschisă

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a apreciat că în cadrul şedinţei de marţi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării va avea loc "o discuţie foarte tranşantă, foarte deschisă, poate chiar mai contondentă" decât de obicei.
Romania TV
29 iul. 2019, 20:21
Teodorovici: Probabil că în CSAT o să avem o discuţie foarte tranşantă, foarte deschisă

„Indiferent de culoarea politică, cred că trebuie să luăm o decizie foarte clară şi cei care pot să ia decizii vizavi de pedepsirea celor vinovaţi să o facă. Dacă se permit situaţii de acest tip să se continue, înseamnă că vom ajunge şi în a doua zi şi în a treia zi în aceeaşi situaţie. (…) S-a făcut apel la acest consens politic în foarte multe situaţii, dar probabil că nu se doreşte acest lucru. Fiecare încearcă să dea vina pe celălalt, ceea ce nu este corect faţă de cetăţeni. (…) Probabil că mâine în CSAT o să avem o discuţie foarte tranşantă, foarte deschisă, poate chiar mai contondentă decât era de obicei”, a precizat el, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, referindu-se la măsurile care trebuie luate pentru a se evita producerea unor tragedii precum cea de la Caracal

În condiţiile în care la ieşirea din curtea sediului PSD se aflau mai mulţi protestatari cu un banner pe care scria: „Voi le-aţi ucis!!!” şi care i-au apostrofat toţi liderii social-democraţi care au participat la şedinţă, Teodorovici a arătat cu mâna spre ei, acuzându-i pentru faptul că se împotrivesc schimbărilor din sistem.

„Haideţi să vedem raportul final al ministrului de Interne, al celor care sunt îndreptăţiţi pe această zonă. Este clar că sistemul, aşa cum este astăzi, nu trebuie să mai meargă în felul acesta. Este o chestiune care se întâmplă în special din cauza dânşilor, să ştiţi, din cauza celor care ţipă, celor care se împotrivesc schimbărilor în sine în sistem”, a spus el.

De asemenea, Teodorovici s-a întrebat de ce protestatarii nu merg la Palatul Cotroceni, având în vedere că STS nu ţine de Guvern.

„Vi se pare normală o astfel de abordare? Dar de ce aici şi nu, poate, la Palatul Cotroceni. STS, ştiţi foarte bine, că nu ţine nici de PSD, nici de Guvern”, a spus el.

Teodorovici a menţionat că nu s-a discutat în şedinţa CEx propunerea prim-ministrului Viorica Dăncilă referitoare la convocarea unui referendum şi că modificările actelor normative for fi realizate în funcţie de recomandările comisiei parlamentare.

„Este comisia parlamentară, în urma analizei căreia vor rezulta probabil şi anumite prevederi legale care vor trebui modificate sau schimbate şi atunci Guvernul va putea să decidă, în funcţie de tipul de act normativ care se impune: fie hotărâre de Guvern, fie ordonanţă de urgenţă, caz în care Parlamentul se convoacă în câteva zile. (…) Comisia de la Parlament o să vină cu propunerile care se impun pe modificarea legislaţiei, de la caz la caz. Comisia de la Parlament şi grupul de la Guvern”, a spus el.

Pe de altă parte, Teodorovici a remarcat că „de foarte multe ori legile din România poate sunt corecte”, dar este că este posibil ca modul în care sunt aplicate să fie unul defectuos.

„Doamna prim-ministru, cum a şi arătat foarte clar, cred că trebuie să acţioneze la fel de dur şi de imediat şi de intransigent, pentru că astfel de situaţii, dacă ele se permit în continuare, duc la astfel de tragedii. Din păcate acesta e sistemul – nu făcut de un guvern sau altul, de un partid sau altul – este vorba de ce s-a creat după Revoluţie. De la această acceptare a lucrului făcut în tot felul, altfel decât legea spune. Şi nu numai”, a adăugat el.

Întrebat dacă situaţia nu a fost generată şi prin numirile politice la şefia unor instituţii locale de poliţie, Teodorovici a replicat: „Sunteţi sigură că sunt mulţi din PSD, cei la care faceţi dvs. trimitere? Eu zic că vă înşelaţi. Sunt numiţi de PNL, dacă nu mă înşel”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Care este mica plăcere zilnică a lui Mitică Dragomir? „Ospătarii îmi pun șpriț de apă”
Capital.ro
Pensionarii pot pierde bani la calculul pensiei. Perioadele pentru care nu se acordă puncte de stabilitate
Playtech.ro
Ce poți construi fără autorizație de la 25 august. Noile reguli pentru case, garaje, terase și bucătării de vară
Adevarul
Epopeea coloniștilor germani în satele Banatului Montan. Cum au fost primiți și cuvântul emblematic învățat de la români
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Tragedie imensă! A murit la doar 36 de ani. Are o fată de 11 ani cu legendarul campion din boxul profesionist
MediaFlux
Horoscop 17 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Banii și veștile bune apar când se așteaptă mai puțin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat