Teroriştii au lovit sâmbătă seară. Atentat cu vehicul capcană, urmat de schimb de focuri, sunt morţi şi răniţi

Un atentat la reşedinţa şefului poliţiei din Kandahar, în sudul Afganistanului, s-a soldat sâmbătă cu cinci morţi, dintre care trei terorişti, relatează DPA.
Romania TV
05 mai 2018, 19:22
Teroriştii au lovit sâmbătă seară. Atentat cu vehicul capcană, urmat de schimb de focuri, sunt morţi şi răniţi

Atacul a început prin detonarea unui autovehicul încărcat cu explozivi, la una din intrările reşedinţei generalului Abdul Raziq. Deflagraţia, în care şi-a pierdut viaţa un terorist sinucigaş, a ucis şi doi poliţişti, a anunţat un purtător de cuvânt al forţelor de ordine. Apoi, doi militanţi au luat cu asalt o altă intrare şi a urmat un schimb de focuri cu gărzile, timp de o oră, până când cei doi presupuşi talibani au fost ucişi. Sunt zeci de răniţi.

Generalul Raziq nu se afla în reşedinţă în timpul atentatului, a precizat purtătorul de cuvânt.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Pe ce ar plăti o avere starul celor de la Barcelona. Nimeni nu se aștepta la un astfel de răspuns de la Lamine Yamal
Capital.ro
Ce se întâmplă cu dosarul lui Călin Georgescu. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Lăcătuș nu l-a menajat pe fostul căpitan al FCSB: ”Ești prost rău!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți