Terry Gilliam va veni la Bucureşti pentru noul său film, „The Zero Theorem”

Terry Gilliam se pregăteşte să vină la Bucureşti pentru a filma noul său lungmetraj, "The Zero Theorem", care îl are în rol principal pe deţinătorul premiului Oscar Christoph Waltz, a anunţat regizorul pe pagina sa oficială de Facebook.
Romania TV
16 aug. 2012, 15:58
Terry Gilliam va veni la Bucureşti pentru noul său film,

„Anunţ! Mă pregătesc să vin la Bucureşti să încep lucrul la cel mai nou film al meu, «The Zero Theorem». Îl are în rolul principal pe nazistul preferat al tuturor: Christoph Waltz (aluzie la rolul jucat de acesta în „Ticăloşi fără glorie”, n.r.). Este un scenariu foarte original despre un bărbat care aşteaptă un telefon care îi va da sens vieţii. Se mai întâmplă şi alte lucruri, de asemenea. Este profund şi amuzant în egală măsură, oarecum. O să ne distrăm. Vă ţin la curent cu numele din distribuţie„, scrie pe pagina de Facebook a lui Terry Gilliam.

Într-un interviu de luna trecută, Terry Gilliam spunea că proiectul la care a lucrat mulţi ani, „The Man Who Killed Don Quixote”, a fost din nou amânat. De asemenea, el a dezvăluit un singur lucru legat de următorul său proiect, „The Zero Theorem”: va fi filmat în România. „Italia era cel mai bun loc în care puteai face film fără cheltuieli prea mari. Apoi, după căderea comunismului, a fost Praga, apoi Budapesta. Acum este Bucureşti„, a declarat el pentru The Hollywood Reporter.

Christoph Waltz va juca rolul principal în „The Zero Theorem” – un film după un scenariu de Pat Rushin -, cel al lui Qohen Leth, un geniu al computerelor care caută sensul existenţei.

Potrivit IndieWire, filmările pentru „The Zero Theorem” vor începe pe 22 octombrie.

Terry Gilliam s-a născut în Minneapolis, în 1940. Gilliam a emigrat în Marea Britanie, unde s-a ocupat pentru o perioadă de animaţiile pentru grupul umoristic Monthy Pyton, care avea un show televizat. Ulterior a devenit membru cu drepturi depline al grupului, alături de care şi-a făcut debutul şi pe marele ecran, mai întâi ca actor, apoi ca regizor. În 1975, Gilliam a coregizat, împreună cu Terry Jones, primul lui film, „Monty Python and the Holy Grail”, urmat la puţin timp de debutul lui regizoral solo, „Jabberwocky” (1977).

Filmografia lui cuprinde titluri precum „Brazil” (1985), cu Jonathan Pryce şi Robert De Niro, pentru care a fost nominalizat la Oscar, la categoria „cel mai bun scenariu original”, „Regele pescar/ The Fisher King” (1991), care i-a adus nominalizări la Globul de Aur şi Leul de Argint, la Veneţia, „Armata celor 12 maimuţe” (1995), „Aventuri în Las Vegas” (1998), o adaptare a romanului din 1971 al lui Hunter S. Thompson. De asemenea, Gilliam a realizat filmul „Dr. Parnassus/ The Imaginarium of Dr. Parnassus”, pe care a trebuit să îl termine fără actorul Heath Ledger, care a murit în timpul filmărilor, în 2008.

Actorul austriac Christoph Waltz, născut în 1956, a devenit cunoscut pe plan mondial pentru interpretarea personajului Hans Landa din filmul „Inglourious Basterds/ Ticăloşi fără glorie”, în regia lui Quentin Tarantino. Christoph Waltz a studiat actoria la Max Reinhardt Seminar din Viena şi la Lee Strasberg Theatre and Film Institute din New York. Waltz este un cunoscut actor de teatru în ţările vorbitoare de limbă germană, jucând pe scene importante, precum cele din Zürich, Viena şi Salzburg, dar şi în numeroase producţii de televiziune. În 2000, Christoph Waltz a debutat ca regizor de film, odată cu lansarea peliculei sale pentru televiziune intitulată „Wenn Man Sich Traut”. Rolul care l-a propulsat la Hollywood este cel din filmul lui Tarantino, care i-a adus recunoaşterea din partea criticii de film, dar şi respectul fanilor din lumea întreagă. Acest rol a fost recompensat cu premiul pentru interpretare la Cannes, în 2009, şi cu premiile Oscar, New York Film Critics Circle, Boston Society of Film Critics, Los Angeles Film Critics Association, Globul de Aur, BAFTA şi cel al Sindicatului actorilor americani. Christoph Waltz vorbeşte fluent trei limbi – germană, franceză şi engleză.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT