TESTAMENTELE lui Cornelius Gurlitt au ajuns la TRIBUNAL

Două testamente ale colecţionarului german Cornelius Gurlitt, decedat la 6 mai, au fost prezentate marţi în faţa Tribunalului de Primă Instanţă din München, sudul Germaniei.
Romania TV
13 mai 2014, 13:50
TESTAMENTELE lui Cornelius Gurlitt au ajuns la TRIBUNAL

Documentele, datate la 9 ianuarie şi 21 februarie 2014, au fost predate de un notar din landul Baden-Wurttemberg, după cum a explicat preşedintele Tribunalului, Gerhard Zierl.

Beneficiarii vor fi informaţi în legătură cu participarea lor la moştenirea lui Gurlitt, care cuprinde numeroase tablouri semnate de maeştri ai picturii precum Pablo Picasso, Marc Chagall şi Henri Matisse, unele fiind suspectate de a fi fost furate de nazişti de la evrei.

Citeşte şi „Comoara nazistă”: Alte 60 de opere de artă, descoperite în casa colecţionarului Cornelius Gurlitt

Surse judiciare au semnalat că moştenitorii care trăiesc în Germania vor avea la dispoziţie şase săptămâni pentru a-şi depune documentele, iar cei din străinătate vor dispune de şase luni.

Potrivit unor surse din cadrul Muzeului de Artă din Berna, Elveţia, Cornelius Gurlitt ar fi desemnat această instituţie drept unic moştenitor al colecţiei sale.

O rudă îndepărtată a lui Gurlitt, care în prezent locuieşte în Spania, şi-a anunţat deja intenţia de a contesta testamentul.

Cazul Gurlitt a atras atenţia publicului în luna noiembrie a anului trecut, când s-a dezvăluit că octogenarul avea în locuinţa sa un adevărat tezaur.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cine e cel mai bun antrenor din ultimul an în SuperLiga! Filipe Coelho și Daniel Pancu, cifre fabuloase
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un tânăr de 28 de ani, în apropiere de Caransebeș. A ajuns cu mașina pe sensul opus și s-a lovit de un TIR
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT