Mircea Lucescu a murit înconjurat de familie. Neobosită, la căpătâiul lui a stat Neli, singura femeie pe care antrenorul a iubit-o toată viața, aproape 60 de ani. A sperat până în ultima clipă la o minune. Povestea de dragoste dintre cei doi a început pe când erau studenți.
„Cea care se ocupa de familie in totalitate este sotia, ea este firava asa, dar este foarte puternica. Nu vorbeam, eu o vazusem, dar ne-am urcat intr-un tramvai, mergea de la Grozavesti spre centru, eu eram la mijlocul tramvaiului, ea era in fata, ne-am uitat asa unul la altul, am vazut ca avea un bagaj, cand ea a coborat, cu toate ca eu nu trebuia sa cobor acolo, am coborat si eu si m-am oferit sa o ajut, sa duca bagajul, se ducea la gara, se ducea acasa. Asa ne-am cunoscut, ea a plecat acasa, eu am plecat in cantonament cu echipa. Dupa ce s-a reintors, ne-am vazut si am ramas impreuna”, a declarat Mircea Lucescu.
La scurt timp după căsătorie, cei doi au devenit părinții lui Răzvan. Au fost și momente de cumpănă, la cutremurul din ’77, Mircea Lucescu a fost la un pas să-și piardă familia.
„Cutremurul ne-a daramat apartamentul din Stirbei Voda. Cand am ajuns in Bucuresti, cand am ajuns acasa si am vazut daramat pe acolo, eram disperat ca nu-i gaseam. S-a daramat apartamentul. Mi-am dat seama ca nu e nimeni si pana la urma au aparut ei, sotia cu Razvan. Fusesera la cinematograf, daca ramaneam acasa, Razvan era mic, zidul tot s-a pravalit peste patul lui. Cand i-am vazut, ne-am imbratisat si i-am dus la Safitca”, a relatat el.
Răzvan a vorbit mereu despre tatăl său nu doar ca despre un părinte, ci ca despre un mentor care i-a oferit lecții de viață esențiale încă din copilărie.
„Toată viața mea am fost langă el, sufeream, plangeam dupa infrangere, fericit, niciun moment nu am fost contra, neutru, să nu ma intereseze sau sa zic hai lasa, nu contează, am trait foarte intens fiecare meci al lui”. „Pretul infrangerii este singuratatea, te intorci la familie, familia e cea care te ajuta sa revii de fiecare data”.
Curând, familia Lucescu a devenit numeroasă, Răzvan oferindu-le părinților săi doi nepoți, Maria-Luiza și Matei. Bucuria a fost și mai mare atunci când familia s-a extins din nou, cei doi ajungând să își cunoască și strănepoții, cinci la număr.
„De vreo 8 luni de cand me retrasesem, dar nu din fotbal, in tot acest timp m am ocupat de altceva, de copii, de stranepoti, m-am simtit bine si acolo”, a dezvaluit Lucescu.
Când Lucescu a decis să retrăiască emoțiile meciurilor din teren, familia s-a impărțit: soția grijulie ar fi vrut să-l protejeze, dar Răzvan, stiind că pentru o astfel de pasiune tatăl lui era capabil să-și dea viața, l-a inteles.
„Sotia, in primul rand, a spus sa nu fac asta, sa stau acasa, Razvan mi-a spus sa fac ceea ce cred eu ca e bine, ce simt, sigur ca mi-a atras atentia ca nu va fi usor”, a explicat fostul selectioner.
Moștenirea lui Lucescu merge mai departe pentru că stănepotul lui, Lucio Lucescu, fiul cel mare al lui Marilou, fiica lui Răzvan Lucescu, e fotbalist la grupele de copii de la Rapid.
Într-un interviu acordat jurnalistului Liviu Tudor Samuilă în revista „Familia”, Mircea Lucescu a transmis că își dorea foarte mult ca fiul său Răzvan, atunci în vârstă de doar doi ani, să îi calce pe urme.
Iată că Răzvan Lucescu, în prezent în vârstă de 57 de ani, a fost fotbalist, portar la Rapid, printre altele, iar acum este un antrenor respectat la nivel internațional. Activează în prezent la PAOK Salonic, unde este deja considerat o legendă a clubului după performanțele obținute în ultimii ani. De asemenea, Răzvan a fost selecționer al României, dar și antrenor în Giulești, ca tatăl său.
Întrebat atunci cum se va raporta la fotbal în momentul în care va deveni doar o simplu spectator, Mircea Lucescu a răspuns fără echivoc: „Mă gândesc cu groază la așa ceva! Eu trăiesc numai pentru fotbal și asta slujitor al lui! În orice caz, o perioadă cred că nu voi mai fi în stare să suport vreun meci. Apoi însă va urma cea de-a doua mare dragoste a mea: fotbalul!”.
Totodată, a mărturisit că și-ar dori ca moștenirea lui să fie dusă mai departe cu cinste de către fiul său, Răzvan: „Că ar fi putut face mult mai mult decât a făcut! Și voi spera că lipsurile mele vor fi suplinite de Răzvan!”.