Teza de doctorat a Elenei Ceauşescu, la vânzare pe internet în Statele Unite

Teza de doctorat a Elenei Ceauşescu se bucură de succes. Şi asta tocmai în Statele Unite. Lucrarea poate fi cumpărată cu 60 de dolari de pe unul dintre cele mai mari site-uri de cumpărături online din America, în timp ce în România se vinde cu doar 35 de lei.
Romania TV
05 sept. 2012, 06:30
Teza de doctorat a Elenei Ceauşescu, la vânzare pe internet în Statele Unite

În 1967, Elena Ceauşescu a dorit să obţină titlul de doctor, deşi nu absolvise decât câteva clase. Zis şi făcut. Deşi procedura ar fi trebuit să se întindă pe cel puţin 4 ani, Elena Ceauşescu a obţinut titlul în aproape o lună de zile.

Lucrarea de doctorat, cu titlul „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, i-a avut drept autori pe unii dintre cei mai reputaţi chimişti ai acelor vremuri.

Tradusă în limba engleză, lucrarea Elenei Ceauşescu poate fi găsită astăzi pe cel mare site de cumpărături online din Statele Unite, scriu jurnaliştii de la România Liberă.

Un exemplar nou poate fi achiziţionat la preţul de 60 de dolari, însă există şi variante uzate, care au un preţ redus. Pentru că site-ul funcţionează doar în Statele Unite, doritorii vor fi obligaţi să plătească şi o taxă de transport.

Lucrarea există şi în anticariatele din America, iar un exemplar deteriorat poate fi cumpărat cu aproape 6 dolari.

Surprizător sau nu, oferte există însă şi în România. Un cunoscut site de cumpărături online vinde teza de doctorat a Elenei Ceauşescu cu doar 35 lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT