Thailanda: Cel puţin 21 de morţi ca urmare a prăbuşirii unui autocar într-o prăpastie

Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 19 au fost rănite în nordul Thailandei ca urmare a prăbuşirii într-o prăpastie a unui autocar ce transporta credincioşi budişti, a afirmat poliţia thailandeză, citată de AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
23 oct. 2013, 18:31
Thailanda: Cel puţin 21 de morţi ca urmare a prăbuşirii unui autocar într-o prăpastie

Pasagerii autocarului erau pelerini budişti şi se întorceau de la o ceremonie religioasă, a declarat pentru AFP Somdet Tosporn, colonel de poliţie în provincia Lampang. ”Autocarul a căzut într-o prăpastie adâncă de circa 50 metri”, a precizat el, fără să poată confirma cauzele dramei survenite pe o rută „sinuoasă”.

Accidentele de circulaţie soldate cu victime sunt foarte frecvente în Thailanda. Potrivit unui recent raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Thailanda înregistrează 38 morţi în accidente rutiere la 100.000 de locuitori, faţă de o medie de 18 în Asia de Sud-Vest sau de trei în Suedia.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT