Theresa May are ezitări cu privire la Brexit. Se teme că va fi alungată de la putere. Scenarii posibile

Ezitările Theresei May de a-şi prezenta din nou acordul divorţului în vederea ratificării de către deputaţii britanici alimentau duminică o atmosferă de criză şi chiar de sfârşit al puterii conducătoarei conservatoare, înaintea unei săptămâni cruciale a Brexitului.
Iulian Tudor
24 mart. 2019, 13:45
Theresa May are ezitări cu privire la Brexit. Se teme că va fi alungată de la putere. Scenarii posibile

Menit să pună în aplicare un Brexit blând, acest Tratat al retragerii din Uniunea Europeană (UE), un text de aproximativ 600 de pagini încheiat în urma unor negocieri dificile cu Bruxellesul, a fost deja respins de Camera Comunelor la 15 ianuarie şi 12 martie.

Un nou vot a fost prezentat de Theresa May drept o urmare logică a summitului european care a avut loc joi şi vineri, în care a obţinut o amânare a datei Brexitului după cea prevăzută iniţial la 29 martie, care stabileşte la 12 aprilie cel mai devreme data fatidică, potrivir news.ro.

Însă conducătoarea conservatoare a provocat probleme vineri, printr-o scrisoare adresată deputaţilor, sugerând că votul ar putea să nu mai aibă loc săptămâna viitoare, ”dacă pare că nu există suficientă susţinere” în vederea ratificării acordului – ceea ce pare foarte probabil.

Guvernul ar urma să-şi dezvăluie luni intenţiile şi ar putea să propună o nouă serie de voturi indicative, cu scopul de a stabili ce vrea Parlamentul.

Această opţiune nu este tocmai lipsită de pericole, din cauza tensiunilor pe care le-ar putea cauza în interiorul Executivului, în contextul în care euroscepticii se tem că Parlamentul ar putea să profite de acest lucru pentru a prelua controlul asupra Brexitului şi a-l denatura în substanţa sa. Organizarea unor asemenea voturi ar fi ”ideea cea mai ridicolă, infantilă şi nerealistă pe care am văzut-o vreodată”, a denunţat deputatul conservator Marcus Fysh, un susţinător al Brexitului, potrivit news.ro.

În cazul în care şi-ar prezenta până la urmă acordul deputaţilor, May ar avea de surmontat două obstacole, primul ţinând de posibilitatea de a supune textul la vot. Acest vot – prevăzut iniţial săptămâna aceasta – a fost blocat de către preşedintele Camerei Comunelor John Bercow. Într-o nouă lovitură de teatru dintr-o serie în saga Brexitului, ”speaker”-ul a apreciat că Executivul nu poate să supună din nou la vot acordul fără o schimbare. Recentele decizii ale UE pot, însă, să fie considerate elemente noi care să permită votul, potrivit analiştilor.

Citeşte şi Theresa May, încurcată în Brexit. Nu pare să mai fie sigură pe strategia sa şi riscă să piardă puterea

Al doilea obstacol arată în schimb ca un pariu, întrucât premierul este necesar să convingă deputaţii să-şi schimbe părerea, un lucru şi mai dificil după ce i-a vexat aruncând asupra lor vina tergiversărilor Brexitului, într-o alocuţiune pe care a susţinut-o miercuri, cu o zi înaintea summitului european. O respingere a textului ar putea să reprezinte o lovitură de graţie pentru Theresa May, aflată în plină criză de autoritate şi criticată de toate părţile, potrivit news.ro.

Anticipând o posibilă respingere a textului, Cei 27 i-au dat lui May opţiunea fie ca acordul să fie ratificat iar Regatul Unit să iasă ordonat din UE – beneficiind de o scurtă amânare tehnică, stabilită la 22 mai -, fie, în cazul în care acordul este respins a treia oară, Londra să decidă până la 12 aprilie să organizeze alegeri europene.

În cazul în care decide să organizeze alegeri europene, Regatul Unit va putea să ceară o nouă amânare, a cărei durată nu a fost stabilită. În cazul în care decide să nu organizeze alegeri europene, va avea loc un Brexit fără acord (”no deal”), la aproape trei ani de la referendumul cu privire la apartenenţa la UE de la 23 iunie 2016, potrivit news.ro.

Înaintea acestei săptămâni cruciale, sute de mii de manifestanţi anti-Brexit au defilat la Londra, sâmbătă, pentru a cere un al doilea referendum.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT