Theresa May vrea ca Brexit-ulsă fie un proces cât mai calm

Marea Britanie dorește o ieșire din Uniunea Europeană (UE) care să se desfășoare fără piedici, 'pe cât posibil de calm și ordonat', a declarat premierul britanic Theresa May, la sosirea sa, joi, la Bruxelles, pentru un summit european.
Filip Stan
15 dec. 2016, 12:37
Theresa May vrea ca Brexit-ulsă fie un proces cât mai calm

‘Vom părăsi UE. Dorim ca acesta să fie un proces pe cât posibil de calm și de ordonat. Nu este doar interesul nostru, este și cel al restului Europei’, a declarat May.

După o zi de summit în format 28, la un dineu de lucru în format 27, fără premierul britanic, este prevăzut să fie dezbătută atitudinea UE față de viitoarea negociere cu Londra.

‘Salut faptul că alți lideri se vor reuni pentru a dezbate Brexitul în această seară, pentru că vom invoca articolul 50 și vom declanșa negocierile până la sfârșitul lui martie’ 2017, a anunțat șefa guvernului britanic. ‘Ar fi bine ca alți lideri să se pregătească pentru aceste negocieri, la fel cum ne-am pregătit și noi’, a adăugat ea,. potrivit Agerpres.

Potrivit unei surse europene, cele 27 de state ale UE ar urma să convină joi seara asupra unui text ce pledează pentru ‘începerea cât mai repede posibil a negocierilor’ cu Londra, imediat ce va fi demarat în mod oficial procesul pentru ieșirea Marii Britanii din UE, prin activarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona.

În document ar urma să fie subliniat că ele vor fi ‘gata să negocieze’ imediat ce vor primi notificarea promisă de guvernul conservator condus de Theresa May, în următoarele trei luni.

‘Nu se va întâmpla nimic pe fond, însă trebuie pusă în funcțiune mecanica pentru a fi gata să negociem’ asupra acestei notificări oficiale, a subliniat un diplomat european.

Pe de altă parte, parlamentarul britanic la UE, Ivan Rogers, a avertizata, în cadrul unei reuniuni private la Londra, că liderii europeni se aşteaptă ca un astfel de acord comercial nu va fi finalizat înainte de începutul sau mijlocul deceniului viitor şi că că acordul ar putea fi respins de parlamentele statelor membre UE, informează Mediafax.

Rogers ar mai fi sugerat că liderii europeni ar fi mai degrabă favorabili unui acord de liber schimb după Brexit, decât unei opţiuni prin care M.Britanie să rămână membră a pieţei comune.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
”Zero șanse!”. Vești proaste pentru FCSB, înaintea derby-ului cu Rapid. Doi titulari, OUT! Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
Cine primeşte al 13-lea salariu: cum se oferă de către angajator la finalul lui 2025
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Incident tragic în Bacău, chiar înainte de Crăciun. Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce monta instalațiile decorative pentru șeful său
iamsport.ro
Tamaș a intrat prin video la emisiune și a lăsat mască pe toată lumea: ”Băi, nebunule, suntem în direct! Nu ești sănătos la cap, oprește-te”
MediaFlux
Fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolaescu, se tratează. A luat drumul farmaciilor ieftine în rând cu pensionarii FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde