Tiberiu Niţu pentru El Pais: Flagelul corupţiei afectează toate nivelurile societăţii românești

Corupția este una dintre cele mai mari probleme ale societății românești, care afectează în primul rând administrația publică, dar și educația, sănătatea sau poliția, a declarat procurorul general al României, Tiberiu Nițu, într-un interviu publicat miercuri în ediția online a cotidianului spaniol El Pais.
Romania TV
04 nov. 2015, 13:16
Tiberiu Niţu pentru El Pais: Flagelul corupţiei afectează toate nivelurile societăţii românești

Întrebat care sunt sectoarele cele mai afectate și unde se înregistrează cele mai multe cazuri de corupție, Tiberiu Nițu a răspuns că cea mai afectată este administrația publică. ‘Prima este administrația publică. În special în ceea ce privește numirile cu dedicație ca urmare a influenței politice (exercitată de parlamentari, miniștri, șefi locali, primari); posturi (care sunt) în marea lor majoritate exclusiv politice. Dar și sectorul educației, sanitar sau poliția sunt afectate. În primele opt luni ale anului, de exemplu, au fost reținuți 50 de profesori, 22 de medici și 41 de polițiști acuzați de delicte care au legătură cu corupția’, a spus Nițu.

Procurorul general al României a explicat că, până în luna august, au fost soluționate 1.469 de cazuri legate de corupție, dublu față de 2014, din care în 203 cazuri s-a dat și o sentință, fiind vorba în general de condamnări care nu implică privare de libertate.

Tiberiu Nițu a apreciat totodată că cetățenii români sunt din ce în ce mai conștienți de faptul că ei sunt afectați direct de fenomenul corupției și că lucrurile nu pot fi lăsate să continue. ‘Încrederea lor este tot mai mare, la fel și atitudinea lor proactivă în ceea ce privește urmărirea în justiție’ a acestor cazuri, a spus Nițu, informează Agerpres.

Întrebat dacă este corupția o problemă istorică în România, Tiberiu Nițu a apreciat că nu se poate vorbi de un fenomen istoric, ci de o societate care timp de 50 de ani a trăit în comunism, ceea ce ‘a generat modificări în educația civică a tuturor cetățenilor’. ‘Comunismul a schimbat scala de valori sociale, în condițiile în care valorile morale și dezvoltarea unei conștiințe civice nu se aflau în prim plan. Un alt factor important pentru dezvoltarea (corupției) l-a reprezentat nivelul de trai, foarte scăzut, și dorința multora de a se îmbogăți rapid și prin orice mijloace.

În paralel, statul nu avea instituțiile și nici instrumentele necesare pentru a controla și a combate această stare de fapt.

Acum, aceste elemente există, (și există și) o societate democratică în care cetățenii au un mai mare nivel de educație civică’, a explicat Nițu.

Totodată, procurorul general al României a apreciat drept foarte bună colaborarea României cu instituțiile europene, în contextul în care El Pais a notat că unul dintre principalele obiective stabilite de Uniunea Europeană în momentul aderării României la UE, în 2007, a fost eradicarea corupției. ‘UE este un colaborator al nostru foarte serios și foarte important.

Atât înainte, cât și după aderarea la UE, eram împreună în acest Mecanism de Cooperare și Verificare. Un mecanism care ne permite să cunoaștem mai bine standardele la care trebuie să ajungem și să stabilim un dialog care să contribuie la schimbarea mentalității în societate’, a mai spus Nițu.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
David Popovici, legendă la Settecolli! Cu ce record apare pe „panoul” campionilor
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?