Timmermans: Instituţiile anticorupţie din România merită sprijinul nostru, dar luăm remarcile domnului Tăriceanu foarte în serios

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, joi, la Bucureşti, că ia ”foarte în serios” consideraţiile lui Călin Popescu-Tăriceanu privind crearea unui sistem paralel de putere în România, precizând însă că instituţiie de luptă împotriva corupţiei funcţionează foarte bine şi că merită sprijinul Comisiei Europene.
Romania TV
20 apr. 2017, 20:18
Timmermans: Instituţiile anticorupţie din România merită sprijinul nostru, dar luăm remarcile domnului Tăriceanu foarte în serios

”Am luată notă de consideraţiile domnului Tăriceanu şi vom analiza. Instituţiile de luptă împotriva corupţiei funcţionează foarte bine în România, merită sprijinul nostru. Bineînţeles, dacă preşedintele Senatului ne-a dat aceste indicii (…) le voi analiza foarte atent ca să nu facem greşeli în această privinţă şi luăm remarcile sale foarte în serios”, a declarat Frans Timmermans.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, la finalul întâlnirii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că i-a transmis oficialului de la Bruxelles că România vrea să fie membru cu drepturi depline al UE şi că în acest sens Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) trebuie încheiat cât mai curând, precizând că i-a spus lui Timmermans şi faptul că în ţara noastră s-a creat un sistem paralel de putere care ia deciziile politice în locul instituţiilor legitim alese.

”Dorim să facem parte din UE în calitate de membru cu drepturi depline. Acesta este şi motivul pentru care i-am exprimat vicepreşedintelui Timmermans dorinţa de a vedea cât mai curând Mecanismul de Cooperare şi Verificare încheiat în aşa fel încât România să nu mai trăiască sentimentul acesta pe care mulţi dintre români îl împărtăşesc, că astăzi Europa funcţionează după mai multe criterii sau statele sunt în mai multe categorii”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a spus că se aşteaptă ca raportul MCV pe 2017 sa fie ultimul pe care Comisia Europeană îl realizează în cazul României şi a precizat că nu a discutat cu Frans Timmermans despre problemele din Justiţie, deoarece sunt probleme ”care ne privesc pe noi, nu privesc Comisia”. 

Nu în ultimul rând, Călin Popescu Tăriceanu susţine că i-a transmis şi lui Timmermans faptul că el este convins că în România s-a creat un sistem paralel de putere.

”I-am spus că în România, în contextul în care toată atenţia a fost îndreptată către combaterea corupţiei, s-a creat un sistem paralel de putere pe care azi îl vedem ieşind la suprafaţă. Un sistem pe care la un moment dat l-am numit ocult, dar azi nu mai e ocult pentru că îl vedem clar din cine este compus şi care a ajuns să ia deciziile politice în România în locul instituţiilor democratice şi legitim alese de cetăţeni”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu. 

 

viewscnt

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ilie Bolojan a decis: Dinamo București preia imobile de zeci de milioane de euro din patrimoniul unui club dispărut de 20 ani!
Capital.ro
Pensie 2026. Actele care pot aduce bani în plus chiar și după pensionare. Când se poate cere recalcularea
Playtech.ro
Obiectul montat pe holul blocului care poate aduce amendă și trebuie demontat. Ce verifică pompierii
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
ANAF începe să emită deciziile de impunere pentru o categorie de români. Cine trebuie să se prezinte la unitatea fiscală începând de luni, 27 iulie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România