Tinerii din Generația Z caută să-și organizeze nunți cât mai ieftine: ”Mi-am făcut singură părul și machiajul, am refolosit verighetele părinților și mi-am făcut buchetul din hârtie creponată”

Generația Z spune că nunțile ar trebui să fie mai ieftine. Cuplurile care oficializează relația organizează evenimente mai mici, aleg locuri alternative sau pur și simplu se prezintă în fața judecătorului stării civile, potrivit The Guardian.
Mircea Filipescu
10 mai 2024, 13:09
Tinerii din Generația Z caută să-și organizeze nunți cât mai ieftine: ”Mi-am făcut singură părul și machiajul, am refolosit verighetele părinților și mi-am făcut buchetul din hârtie creponată”

În SUA, în ciuda unui peisaj economic dificil, generația Z continuă să spună „da”.  Mulți apelează însă la soluții care fac din evenimente unele mai accesibile.

Înainte ca nunțile să devină evenimente sociale uriașe, multe cupluri care mergeau la biserică în anii 1940 și 1950 organizau nunți simple: o ceremonie într-o biserică urmată de o recepție cu tort și punci. Anterior, majoritatea nunților aveau loc acasă, în prezența unui preot, urmate de o mică petrecere în casă. Abia după ce a fost introdusă comunicarea în masă – ziare, reviste și, în cele din urmă, social media – oamenii au fost expuși la o viziune despre cum „ar trebui” să arate o nuntă.

Adesea, nunțile pot costa la fel de mult ca un avans pentru o casă. Multe cupluri cântăriesc argumentele pro și contra între a folosi bani ca să organizeze o nuntă sau pentru a da avansul pentru o locuință. Există chiar un serial pe Netflix despre acest lucru, intitulat „Căsătorie sau ipotecă”, amintește The Guardian. Iar cele mai multe cupluri aleg căsătoria.

Există și cazuri în care cuplurile contractează credite pentru a organiza o nuntă, influențate de apropiați care invocă faptul că e „o sărbătoare unică în viață”.

Citește și: Hailey Bieber este însărcinată! Soția lui Justin Bieber a anunțat că așteaptă un copil cu artistul într-un mod inedit

Există însă o o tendință a cuplurilor din generația Z de a opta pentru nunți discrete, explică, în The Guardian, Suki Lanh, editor la Offbeat Wed, un blog dedicat prezentării nunților netradiționale.

Colegul său, editorul Offbeat Wed, Ariel Stallings, spune că generația Z recunoaște care aspecte ale nunților sunt importante (îmbrăcarea, oficializarea, existența unor materiale media pe care să le împărtășească) și renunță la toate celelalte (hrănirea oamenilor, trimiterea de invitații sofisticate, gestionarea locațiilor și a cazărilor).

Înainte de Covid, nunțile modeste erau mai rare. Acum, vedem mai multe nunți simple și accesibile, arată The Guardian, care scrie că numărului de nunți netradiționale în creștere vine cu o nouă ideologie: că nu există un mod greșit de a sărbători. Fie că este vorba de o nuntă mică și ieftină sau de una fastuoasă și scumpă, să vezi doi oameni îndrăgostiți sărbătorind într-un mod care este autentic pentru ei ar trebui să fie o binecuvântare.

Un exemplu pentru modul in care cuplurile din generația Z abordează căsătoria este cel al lui Rachael Rice și David Knape, din Portland, Oregon – SUA, care au avut o „micro-nuntă” pe Muntele Tabor, în 2021, notează sursa citată.

„Nu au fost nici domnișoare de onoare, nici cavaler de onoare. Nu a existat nicio petrecere de după, niciun toast, niciun discurs. Și știi ceva? A fost al naibii de grozav Mi-am făcut singură părul și machiajul, am refolosit verighetele de aur JCPenney ale părinților mei și am cumpărat un tort chantilly de la băcănie! Mi-am făcut buchetul de magnolii din hârtie creponată”, a  mărturisit Rice.

Citește și: Top cele mai populare diete la nivel global. Iată care ți se potrivește cel mai bine. Criteriile de care trebuie să ții cont

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Mitul austerității pentru șefii din Energie. Cum au reușit directorii companiilor de stat să-și mărească veniturile, chiar sub tăierile lui Bolojan
Capital.ro
UE pregătește schimbarea permiselor auto. Ce șoferi trebuie să își înlocuiască documentul până în 2027
Playtech.ro
Orașele din România considerate cele mai „eco” din țară. Pentru ce au primit cele mai mari note în studiul european
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Horoscop 12 mai. Alertă Lunară pentru cei 12 nativi. Ce se întâmplă în casa zodiilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi