Tinerii unionişti, primiţi la Palatul Cotroceni în lipsa lui Iohannis

Reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale au transmis tinerilor din Republica Moldova, care au fost primiţi duminică la Palatul Cotroceni, "aprecierea preşedintelui Klaus Iohannis pentru efortul depus".
Ionela Marcu
12 iul. 2015, 19:01
Tinerii unionişti, primiţi la Palatul Cotroceni în lipsa lui Iohannis

„Reprezentantii Administraţiei Prezidenţiale au transmis tinerilor aprecierea domnului Preşedinte Klaus Iohannis faţă de efortul depus. În cadrul întâlnirii cu liderii Platformei Unioniste Acţiunea 2012, reprezentanţii instituţiei prezidenţiale şi-au exprimat deschiderea pentru consolidarea dialogului cu societatea civilă din ambele ţări, implicată în problemele din Republica Moldova”, potrivit unui comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţială.

Grupul de tineri din Republica Moldova care au parcurs drumul de la Chişinău la Bucureşti au fost primiţi duminică la Palatul Cotroceni, de către reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale, consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan şi consilierul de stat George Vladimir Duhan, potrivit sursei menţionate.

„Reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale au reiterat preocuparea continuă a preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, faţă de relaţia cu Republica Moldova şi traseul statului moldovenesc către spaţiul european„, potrivit comunicatului de presă.

Tinerii din Republica Moldova au vizitat şi Muzeul Naţional Cotroceni.

CITEŞTE ŞI: MITING ÎN CAPITALĂ. Peste 1.500 de oameni, la marşul pentru unirea României cu Moldova

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Firma îți cere să instalezi WhatsApp sau o aplicație de serviciu pe telefonul personal. Situațiile în care poți refuza acest lucru
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte