„Ţipătul” lui Edvard Munch, cel mai scump tablou din lume

Pastelul din 1895 al artistului expresionist norvegian Edvard Munch, "Ţipătul", a devenit cea mai scumpă operă de artă din lume, după ce fost adjudecat la licitaţie, la Sotheby's, la New York, de un cumpărător anonim, contra sumei de 119,9 milioane de dolari.
Romania TV
03 mai 2012, 20:35

Tabloul este unul dintr-o serie de patru asemănătoare şi singurul dintre acestea aparţinând unei persoane private. Celelalte trei versiuni sunt în posesia unor muzee din Norvegia. Casa de licitaţii din New York a spus că cea vândută acum este şi „cea mai colorată” dintre acestea”, scire BBC online.

De asemenea, este singura care include o poezie scrisă de artist pe rama tabloului, care descrie motivul său de inspiraţie ce a stat la baza întregii serii:

„Mă plimbam pe o cărare cu doi prieteni

Soarele apunea

Dintr-o dată, cerul s-a transformat în roşu sângeriu

M-am oprit, simţindu-mă epuizat şi m-am sprijinit de un gard

Erau sânge şi limbi de foc deasupra fiordului albastru-negru şi deasupra oraşului

Prietenii mei au plecat mai departe, dar eu am rămas tremurând de spaimă şi am auzit un ţipăt infinit străbătând natura”

Cumpărătorul care a cerut să rămână anonim a licitat fabuloasa sumă de 119,9 milioane de dolari în ultimele 12 minute. Şapte persoane au licitat pornind de la preţul de 40 de milioane de dolari. Suma strânsă din organizarea licitaţiei va fi donată pentru un nou muzeu, un hotel şi un centru de artă în Norvegia.

Potrivit revistei Forbes, „Ţipătul este a 8-a dintre cele mai scumpe picturi vândute la licitaţii publice sau private, preţurile acestora fiind calculate în raport cu rata inflaţiei. Precedentul record a aparţinut unui tablou semnat de Picasso, „Nud, frunze verzi şi bust”, care s-a vândut cu 106,5 milioane de dolari în 2010.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi