Titi Aur explică ce trebuie să facă șoferii în condiții de vreme extremă: ”Sunt foarte mulți care la cea mai mică patinare se sperie și nu mai știu ce să facă și blochează drumul”

Căderile de zăpadă masive și viscolul au făcut duminică ravagii pe drumurile din România, zeci de autostrăzi, drumuri expres, naționale și județene fiind închise. În aceste condiții, mii de șoferi au rămas blocați în zăpadă și au fost înregistrate și accidente, numărul total al acestora fiind încă neprecizat. Titi Aur, expert în condus defensiv, a explicat ce trebuie să facă șoferii în astfel de condiții.

26 nov. 2023, 21:45
Titi Aur explică ce trebuie să facă șoferii în condiții de vreme extremă: ”Sunt foarte mulți care la cea mai mică patinare se sperie și nu mai știu ce să facă și blochează drumul”

Pe lângă o serie de greșeli și decizii neinspirate ale autorităților, Titi Aur spune că o parte din vină pentru blocajele de pe drumurile românești o au și șoferii, care nu sunt destul de disciplinați și nici foarte bine instruiți.

„Singurul lucru bun în astfel de situații este că în general nu sunt accidente grave, cu mult răniți și cu mulți morți. De obicei sunt tamponări ușoare sau sunt tot felul de incidente, accidente, pentru că viteza în general este mică în astfel de condiții.

Partea proastă este că avem foarte multe blocaje, foarte multe accidente și eu spun că sunt două cauze principale. Pe de o parte, autoritățile nu fac prevenție din acest punct de vedere. Adică să oprească zăpada acolo unde trebuie să nu ajungă pe șosea. Și vă dau un singur exemplu: dacă se duce cineva să vadă între Râmnicu Sărat și Buzău, în aceleași locuri, în fiecare an cu puțină zăpadă și puțin vânt, se blochează drumuri de fiecare dată și nu se pun acele garduri de protecție acolo unde trebuie sau atât cât ar trebui de multe sau de să zic să oprească zăpada.

Titi Aur: ”Șoferii nu sunt pregătiți, nu-și pregătesc mașina suficient de bine”

Doi, a apărut această idee să se pună parapet pe mijlocul drumului, ca să nu mai murim ca fraierii, să nu mai intrăm unul în altul. Și atunci dacă voi nu știm să conducem, să punem noi parapet din beton pe mijlocul drumului. Este foarte bun, într-adevăr nu mai intrăm pe contrasens, sunt mai puține accidente, doar că atunci când vine zăpada, ce să vezi, se oprește zăpada în acel parapet și se blochează drumul.

Același lucru se întâmplă și pe autostradă, dacă nu pui gardul de protecție unde trebuie să oprească zăpada și atunci se blochează autostrada. Foarte mulți își pun problema de ce se blochează autostrăzile, pentru că balustrada din stânga și din dreapta înseamnă, de fapt ,un parapet pentru zăpada viscolită și vă zăpada viscolită se oprește acolo. Un al doilea motiv principal, pe lângă ce nu fac autoritățile este ce nu fac șoferii.

Ce nu fac șoferii, nu sunt pregătiți, nu-și pregătesc mașina suficient de bine. Unii mai sunt încă cu anvelope de vară și prind zăpada, dar chiar și cei care au anvelope de iarnă nu știu să conducă în condiții de zăpadă, de gheață.

Titi Aur: ”Cel mai bine e să nu te deplasezi, dacă nu e o urgență”

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este în astfel de condiții, să nu te duci sau să nu te deplasezi pe aceste drumuri decât dacă ai urgență, dacă trebuie neapărat, dar când te deplasezi trebuie să știi să controlezi mașina. Sunt foarte mulți șoferi care la cea mai mică patinare a roții, nu mai spun la cel mai mic derapaj se sperie și nu mai știu ce să facă și blochează drumul.

Nu știu ce să facă, sunt foarte speriați sau fac manevre greșite pentru că nu au acea pregătire să înțeleagă un pic în dinamica mașinii și nu mă refer la acel derapaj sportiv, merg de-a latul, merg în derapaj, vorbesc de acele mici glisaje, mici derapaje stânga-dreapta și când acest lucru se întâmplă și cu o mașină mare, cu un camion sau cu o dubă, bineînțeles că se blochează drumul, se adună zăpada și s-a blocat tronsonul.

Mai mult, indisciplina noastră, a tuturor, a șoferilor, face ca atunci când îi blocat drumul, în loc să stăm într-o coloană liniștită și să ne gândim pe unde va veni utilajul care ne va scoate de acolo. Nu, noi ne băgăm în față, pe stânga, pe dreapta, fiecare crezând că este mai isteț și se va strecura și bineînțeles că nu mai ajunge utilajul și stăm acolo cu orele și cu zilele.

Titi Aur:”În țările civilizate există această educație de cum să se deplaseze în condiții grele”

Deci aceste mici motive, un pic de la autorități, un pic de la noi, ne fac ca noi, în România, unde avem zăpadă mult mai puțină și viscol mult mai puțin decât țările nordice, să ne blocăm și să stăm pur și simplu şi ne încurcăm ca găina în lemne, aș putea spune.

Pe când în țările în care există civilizație există această cultură, această educație, de cum să se deplaseze în trafic în condiții dificile, nu se întâmplă astfel de blocaje. Puțin de la autorități, puțin de la noi. Şi nu intrăm acum în toată pregătirea mașinii, să ai plinul făcut, să ai dezaburirea bună, să ai căldura, sistemul de încălzire, că s-ar putea să rămâi blocat, să nu pleci cu copii sau să nu pleci cu persoane cu probleme medicale, cu bătrâni decât în situații de extremă urgență și să-ți iei toate măsurile, pentru că într-adevăr se poate sau poți să rămâi blocat și din motive obiective, și din motive subiective dar tot blocat în zăpadă și în viscol rămâi.

Şi sistemul de pregătire al șoferilor și cu grija sau eficiență autorităților în gestionarea drumurilor. Cele două lucruri fiind negative, amândouă, cel puțin din punctul meu de vedere, fac să asistăm la tot felul de faze penibile.

Zăpadă de 7- 10cm, blocaje în trei, în patru, în cinci județe. Păi, dacă avem zăpadă de un metru ce facem? Atunci se blochează practic toată societatea, nu mai ieșim din bloc?

Titi Aur: ”Avem o mare problemă cu cu sistemul de pregătire al șoferilor, încă din școlile de șoferi”

Avem o mare problemă cu cu sistemul de pregătire al șoferilor. Mare problemă începând cu școlile de șoferi, pentru că mașina în ziua de astăzi are sisteme, are ABS are controlul tracțiunii, are tot felul de sisteme care ne ajută să rămânem pe drum, să ne scoată dintr-un anumit derapaj, dar care ne și încurcă în anumite situații.

Pentru că de asta mașina are și varianta să-i scoți, să-i anulezi controlul tracțiunii ca să poți să legi în anumite situații. Și acum, dacă vreți, putem începe câteva mici detalii de la cursul de conducere defensivă. Sunt situații în care nu trebuie să blochezi rata și nu trebuie să patinezi ca să poți să te deplasezi.

Sunt situații în care trebuie să patineze roata sau să o las să derapeze un pic și atunci îi scoți sistemele. Ca să poți să ieși dintr-o anumită situație trebuie să știi să faci un pic de balans. Bineînțeles, maşina trebuie să fie echipată cu roz de iarnă, cu presiunea corectă, cu uzura corectă la rata de iarnă, pentru că o rată de iarnă dacă are canalul mai mic de 4mm, deși legea îmi permite până la 1-6mm, practic nu mai este eficient cauciucul.

Și dacă noi cumpărăm anvelope second-hand și ne bucurăm că uite ce afaceri am făcut, am cumpărat anvelope cu 150 lei, n-am dat 300 și l-am păcălit pe fraierul ăla de neamţ care a folosit anvelopa nouă și o folosesc restul de 60% și am făcut o șmecherie. N-am făcut o șmecherie, am de fapt o anvelopă mult mai puțin eficientă și ajung să fiu blocat și ajung să si se drapez.

Titi Aur: „Din păcate, sistemul nostru se opune în a educa șoferii corect”

Deci trebuie să știe anumite lucruri care ar trebui învățate. Școala de șoferi. Dar școlile de șoferi nu se reformează și nu vor învăța cursanții mai multe lucruri, pentru că nu se vrea, sistemul se opune. Cursurile de conducere defensivă din România au făcut probabil 1- 2% din șoferii din România au trecut prin astfel de cursuri. Restul se uită.

Sunt multe lucruri care pot fi învățate, dar asta înseamnă programe de pregătire, înseamnă știința de a stăpâni mașina, de a nu te băga acolo unde nu. Păi trece sau de a controla, acolo unde trebuie să său unde poți. Deci spuneam că trebuie să nu patineze roata sau să patineze roata. Depinde de situație. Trebuie să ai mașina bine echipată și trebuie să știi acest lucru. E greu, ca să spunem în câteva cuvinte când, unde, de ce și cum trebuie făcut.

Ar trebui în primul rând această educație făcută. Din păcate, sistemul nostru se opune în a educa șoferii corect”, a spus Titi Aur, expert în conducere defensivă la Antena 3.

Citește și: Ninsorile abundente și viscolul fac ravagii în România: sute de mii de oameni rămași fără curent, șoferi blocați în troiene și școli închise în cinci județe