Titus Corlăţean a avut discuţii oficiale, la Bagdad, cu preşedintele şi premierul irakian

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a fost primit duminică, în vizita oficială în Irak, de preşedintele Jalal Talabani şi primul-ministru Nouri Al-Maliki, pe care i-a invitat să efectueze vizite în România.
Romania TV
05 nov. 2012, 06:46
Titus Corlăţean a avut discuţii oficiale, la Bagdad, cu preşedintele şi premierul irakian

Potrivit MAE, Corlăţean a reiterat invitaţia către preşedintele irakian pentru efectuarea unei vizite în România, iar acesta a confirmat dorinţa de a da curs invitaţiei în viitorul apropiat. Şi premierul Al-Maliki a acceptat invitaţia transmisă de ministrul român de a face o vizită în România în cursul anului viitor.

Şeful statului irakian şi ministrul român de Externe au subliniat importanţa consolidării cooperării economice şi comerciale, precum şi a realizării unor parteneriate sectoriale în domenii precum agricultură, energie, construcţii, transporturi, infrastructură. Cei doi demnitari au fost de acord că deschiderea unei linii aeriene directe între România şi Irak va încuraja în mod special relaţiile economice şi schimburile comerciale bilaterale.

De asemenea, preşedintele Talabani a subliniat interesul ţării sale pentru atragerea investitorilor români în domenii precum: sectorul petrolier, construcţii, sectorul energetic, infrastructură, agricultură.

Corlăţean şi preşedintele Talabani şi-au manifestat susţinerea pentru o serie de proiecte legate de pregătirea studenţilor irakieni în România, care să reia, astfel, tradiţia specializării tinerilor irakieni în instituţiile de învăţământ superior românesc.

Cei doi au convenit asupra importanţei promovării unor parteneriate la nivel local, înfrăţiri dintre judeţe/guvernorate şi respectiv oraşe din cele două state, precum Bucureşti-Bagdad, Braşov-Erbil, Craiova-Suleymaniya, Arad-Dohuk.

Totodată, în întreverderea cu premierul Al-Maliki a fost subliniată „importanţa implicării şi contribuţiei Irakului în proiectul Nabucco, care va conecta direct cele mai bogate regiuni ale lumii în resurse de gaze naturale – Regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu – cu pieţele din Europa”.

Şeful diplomaţiei române a exprimat satisfacţia faţă de deschiderea oficială care va avea loc luni, 5 noiembrie, a biroului consular al României la Erbil, ca parte a secţiei consulare de la Bagdad, menit să răspundă nevoilor comunităţii de români din Irak.

În acest context, Corlăţean a exprimat preocuparea pentru situaţia umanitară gravă care afectează populaţia din Siria şi din ţările vecine, exprimând totodată, solidaritatea ţării noastre cu Irakul în eforturile de gestionare a situaţiei generate de afluxul de refugiaţi sirieni.

Şeful diplomaţiei a mai avut duminică, în prima zi a vizitei la la Bagdad, întrevederi cu omologul Hoshyar Zebari, şi consilierul pentru securitate naţională, Falih Faisal Fahad al Fayyadh.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
Jucătorul de națională găsit vinovat după bătaia din Suedia are o imagine fantastică în Polonia: „Calități de cel mai înalt nivel. A influențat întreg campionatul”
Capital.ro
Noua taxă TollRo vine cu amenzi neașteptate. Cât poate plăti un șofer care nu achită la timp
Playtech.ro
Greșeala din aplicația TollRo care îi poate costa scump pe șoferii de camioane. CNAIR, despre regula importantă pe care trebuie să o respecte după fiecare cursă
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte