Tokes pretinde scuze pentru Tratatul de la Trianon de la „politicul românesc”

Preşedintele CNMT, europarlamentarul Tokes Laszlo, a propus ca "politicul românesc" să-şi ceară scuze, în mod simbolic, pentru "consecinţele tragice" ale Dictatului de la Trianon, care a "răpit" Ungariei Transilvania.
Romania TV
07 iun. 2013, 12:24
Tokes pretinde scuze pentru Tratatul de la Trianon de la

„Ziua de 4 iunie este o aniversare care pentru noi, maghiarimea, reprezintă o zi de doliu, iar pentru români o sărbătoare. Noi, maghiarimea, şi în prezent trăim sub trauma acestei catastrofe istorice naţionale şi considerăm că şi azi suntem nevoiţi să suferim consecinţele grave ale acestui Dictat de la Trianon”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Oradea, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), europarlamentarul Laszlo Tokes.

Tokes a afirmat că, totuşi, maghiarimea încearcă să „depăşească trauma” printr-o lege a solidarităţii maghiarilor de pretutindeni, adoptată în 2010 de Parlamentul ungar.

„Noi încercăm totodată să depăşim această traumă printr-o strategie pozitivă, chiar printr-o lege adoptată în 2010 de Parlamentul de la Budapesta, care a declarat această zi (4 iunie – n.r.) Ziua Solidarităţii Maghiarilor de Pretutindeni, în aşa fel încât să ieşim de sub efectul acestui eveniment istoric tragic”, a afirmat el.

Tokes a spus că a propus, la evenimentele de comemorare la care a participat în 4 iunie, ca „politicul românesc”, „în spiritul Raportului Tismăneanu”, să-şi ceară scuze, în mod simbolic, pentru Dictatul de la Trianon, care „a răpit” Ungariei Transilvania.

„La acele evenimente care s-au ţinut cu ocazia acestei comemorări tragice, am solicitat repararea consecinţelor şi abuzurilor Trianonului şi, conform spiritului Raportului Tismăneanu, am propus ca politicul românesc, în mod simbolic, să-şi ceară scuze pentru aceste consecinţe tragice pricinuite de politicul românesc posttrianonic şi postcomunist, pentru că este clar că maghiarimea a avut de suferit prin răpirea Transilvaniei de Ungaria şi ar fi timpul şi cazul să se ceară scuze pentru daunele spirituale, materiale şi demografice”, a spus Tokes.

Întrebat cine ar trebui din „politicul românesc” să-şi ceară scuze, în ce fel şi cui anume, preşedintele CNMT a răspuns doar că aceste scuze ar trebui cerute „după modelul sârbesc”, adăugând că scuze şi-ar putea cere şi „partea maghiară”.

„Cel mai potrivit ar fi modelul sârbesc, ba chiar ar putea să ceară scuze reciproc şi partea maghiară, pentru că am avut de suferit din ambele părţi (…) Eu încă din 1990 am propus o masă rotundă cu toţi actorii politicului românesc şi comunităţii maghiare şi să se ducă negocieri în vederea unei înţelegeri şi împăcări durabile. Dar s-a uitat de aceste propuneri. S-a uitat pentru că e mai comod pentru politicul românesc majoritar utilitarist să ducă discuţii cu politicul maghiar, care este minimalist, şi între timp noi, maghiarimea, suntem în descreştere”, a conchis Tokes.

Tratatul de la Trianon a fost semnat în 4 iunie 1920 şi a dus la pierderea, de către Ungaria, a unor părţi importante din teritoriu, printre care şi Transilvania.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Lamine Yamal, surprins în compania unui celebru model chiar înainte de despărțirea de Nicki Nicole! Nu e prima oară când sunt văzuți împreună
Capital.ro
TAXA auto care se înapoiază șoferilor. Se depune cerere la Administrația Financiară. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
Playtech.ro
Taxa pe care o plăteşti dacă succesiunea nu se face în termen de doi ani. Cheltuielile moştenitorilor
Adevarul
Cum se apără jandarmul care a dat amenda de la Colectiv: „Domnul Rădună ne-a sfidat / Soția a fost căutată la muncă”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Prețuri noi pentru clienții Hidroelectrica. Oferta companiei pentru luna noiembrie
stirilekanald.ro
VIDEO Livratorul sri lankez, lovit și scuipat în Popești-Leordeni, și-a retras plângerea. Tinerii violenți scapă doar cu amendă
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai