Tom Cruise şi-a rupt glezna pe platourile de filmare. Producţia „Mission: Impossible 6” a fost întreruptă

Tom Cruise și-a rupt glezna pe platourile unde se turna viitorul film ''Mission: Impossible 6'', evenimentul ducând la suspendarea filmărilor pe perioada recuperării actorului american cunoscut pentru faptul că-și realizează singur mare parte dintre cascadorii, informează Reuters citând un anunț publicat miercuri de Paramount Pictures.
Romania TV
17 aug. 2017, 05:32
Tom Cruise şi-a rupt glezna pe platourile de filmare. Producţia

În ciuda accidentului, data stabilită pentru lansarea în cinematografe a filmului — una dintre cele mai importante francize ale Viacom — rămâne aceeași, 27 iulie 2018, a precizat Paramount.

Cruise, în vârstă de 55 de ani, a fost văzut într-o înregistrare video publicată pe site-ul specializat în știri mondene TMZ încercând să sară între acoperișurile a două clădiri înalte și lovindu-se cu putere de un zid. Incidentul a avut loc în weekend, în timpul filmărilor din Londra. Ulterior, el a fost observat plecând de pe platourile de filmare șchiopătând.

”În timpul producției celui mai recent film ”Mission: Impossible”, Tom Cruise și-a rupt glezna interpretând o cascadorie. Producția va fi întreruptă cât timp Tom se recuperează”, se arată în anunțul Paramount. ”Tom dorește să vă mulțumească tuturor pentru griji și susținere și abia așteaptă să împărtășească filmul cu toată lumea, vara viitoare”, mai scrie studioul.

Paramount nu a precizat cât timp va fi întârziată producția peliculei. Potrivit publicației hollywoodiene Variety, filmările ar putea fi întrerupte între șase săptămâni și trei luni, cât timp Cruise se recuperează. De asemenea, Variety a scris că actorul american s-ar fi rănit și la șold.

Filmul, a șasea parte din seria „Mission: Impossible”, este regizat de Christopher McQuarrie și îi mai are în distribuție pe Henry Cavill, Rebecca Ferguson, Angela Bassett și Alec Baldwin.

Christopher McQuarrie a declarat pentru revista Empire într-un interviu publicat miercuri că actorul este într-o ”stare foarte bună” după rana suferită. Regizorul a povestit cum Cruise interpreta o cascadorie din mai multe încercări în care trebuia să se lovească cu putere de zidul unei clădiri, să ajungă pe un acoperiș și să se lase în genunchi. În timpul celei de-a patra încercări, Cruise ”a lovit clădirea la un unghi ușor diferit” și și-a rupt glezna dreaptă. ”A știut în secunda în care s-a lovit de clădire că glezna era ruptă”, a spus McQuarrie precizând că nu știe cât timp va dura întreruperea filmărilor.

”Mission: Impossible — Rogue Nation” în care Cruise a reluat rolul agentului Ethan Hunt a atins încasări de peste 680 de milioane de dolari în 2015, conform BoxOfficeMojo.com, precizează sursa citată.

Nu se cunoaște momentan dacă evenimentul petrecut pe platourile de filmare ale ”Mission: Impossible 6” ar putea cauza probleme filmărilor la mult așteptata continuare a hit-ului din 1986 ”Top Gun”, programată să fie lansat în cinematografe în iulie 2019.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Wanda Nara, șocată de hotărârea luată de o judecătoare în procesul cu Mauro Icardi. Prezentatoarea nu se aștepta la așa ceva
Capital.ro
Se schimbă amenzile în România! Informația care ar putea dispărea definitiv din procesul-verbal
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
A fost alături de România în SUA și e convins: ”Puteam fi campioni mondiali în '94!”. Care ar fi fost marele avantaj al naționalei noastre
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți