Tom Sherak, fostul preşedinte al Academiei americane de film, a murit la 68 de ani

Tom Sherak, fostul preşedinte al Academiei americane de film (Academy of Motion Pictures Arts and Sciences), care organizează ceremonia anuală de acordare a premiilor Oscar, a decedat marţi, în urma unui cancer de prostată, la vârsta de 68 de ani.
Alina Costache
29 ian. 2014, 10:05
Tom Sherak, fostul preşedinte al Academiei americane de film, a murit la 68 de ani

Tom Sherak a deţinut funcţia de preşedinte al Academiei americane de film între 2009 şi 2012.

„Tom şi-a trăit viaţa ca pe o carte deschisă. (…) A făcut orice ca să îi ajute pe ceilalţi, indiferent dacă îi cunoştea sau nu”, au declarat membrii familiei.

Până în anul 2000, Tom Sherak a fost director al diviziei de filme în compania 20th Century Fox, ocupându-se de distribuirea unor lungmetraje precum „Titanic”, „Alien” şi „Greu de ucis”.

De asemenea, acesta a jucat într-un episod din serialul „NYPD Blue”, dar şi în „Columbus Circle” (2012), de George Gallo. Ca producător executiv, s-a implicat în producerea filmelor „Unicul/ The One” şi în musicalul „Viaţă de boem/ Rent” (2005).

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Veste-bombă de la FCSB: „Într-o lună va fi pe teren”. Ce spune Meme Stoica despre „noul fundaș”. Update Exclusiv
Capital.ro
Verdictul anului pentru Călin Georgescu. Tribunalul București decide astăzi, 9 februarie
Playtech.ro
Câte zile ține noul val de ger, care aduce temperaturi de -15 grade Celsius. Un anticiclon lovește România
Adevarul
Capcana armistițiului în Ucraina. Visul lui Zelenski versus termenul american din iunie: „Asta e lecția de care trebuie să ținem cont”
wowbiz.ro
Cine sunt cele victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Alianță pentru excluderea FCSB din SuperLiga: ”Mergem la UEFA. Trebuie să desființăm echipa «fake» a lui Gigi Becali”
MediaFlux
Românii și-ar putea lua adio de la o categorie de vouchere. Ministrul Economiei: „Eu cred într-o eliminare graduală”
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Top 5 sloturi Yggdrasil