Tomac îl apără pe Băsescu: Trebuie să rămână în istorie drept preşedintele care a condamnat comunismul

Eugen Tomac, liderul PMP, a declarat, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, că "Băsescu rămâne şi trebuie să rămână în istorie drept preşedintele care a condamnat comunismul, care a desecretizat arhivele Securităţii".
Iulian Tudor
20 sept. 2019, 15:43
Tomac îl apără pe Băsescu: Trebuie să rămână în istorie drept preşedintele care a condamnat comunismul

Eugen Tomac are unele semne de întrebare legate de verdictul Curţii de Apel Bucureşti în privinţa relaţiei dintre Traian Băsescu şi Securitate.

„Eu aş fi foarte sincer şi direct. Până în prezent, nu m-am pronunţat pe această chestiune, însă mi se pare totuşi prea mult, mi se pare o situaţie în care statul se întoarce împotriva lui însuşi, pentru că vorbim de preşedintele României care a condamnat comunismul, care a deschis arhivele Securităţii, care a fost verificat de foarte multe ori înainte de a fi numit sau ales în diferite funcţii publice”, a afirmat Eugen Tomac la RFI, potrivit News.ro.

El consideră că nu este întâmplător că dosarul a apărut în campanie electorală, iar verdictul vine în apropierea celei pentru prezidenţiale.

„Dacă până în prezent nu au existat asemenea chestiuni, pe care să le constate statul şi le găsim acum deloc din punctul meu de vedere aproape întâmplător faptul că dosarul a apărut în plină campanie electorală în alegerile europarlamentare în care preşedintele deschidea lista partidului nostru şi sigur că verdictul vine exact acum, în plină fierbere electorală, în alegerile prezidenţiale”, a spus liderul PMP.

Potrivit acestuia, „Traian Băsescu rămâne şi trebuie să rămână în istorie drept preşedintele care a condamnat comunismul, care a desecretizat arhivele Securităţii”.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat calitatea de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu. Decizia poate fi atacată.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat, vineri, că va contesta sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, care i-a constatat calitatea de colaborator al Securităţii, afirmând că ceea ce a făcut el nu poate fi etichetat ca fiind colaborare cu instituţia respectivă.

Citeşte şi: Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii. Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Nicușor Stanciu la FCSB sau U Cluj? Comparația cu Vlad Chiricheș și Denis Drăguș
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 30 septembrie. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Băltățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Răsturnare de situație după percheziții! Lider USR, suspect că a încălcat embargoul cu Rusia și Belarus
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte