TOPUL ALIMENTELOR ce pot fi consumate după ce au EXPIRAT

Borcanele cu gem, pungile de orez sau conservele de carne ajung să stea și câteva săptămâni prin cămară, dar specialiștii spun că termenul de expirare nu trebuie respectat cu sfințenie atâta vreme cât mâncarea arată și miroase bine.
Iulian Tudor
18 mart. 2014, 08:49
TOPUL ALIMENTELOR ce pot fi consumate după ce au EXPIRAT

Iată topul celor mai sigure alimente expirate:

1. Conservele de orice fel expiră de regulă la unu-doi ani de la data fabricației, însă termenul inscripționat pe etichetă este relativ. Sterilizarea sub presiune la temperaturi de peste 117 grade Celsius ucide microorganismele, astfel că mâncarea poate rezista circa trei ani de zile. Atunci când însă conservele încep să se umfle, e semn că au acumulat gaz și trebuie aruncate, scrie doctorulzilei.ro.

2. Borcanele cu gem, muștar etc. sunt și mai simplu de verificat. Capacul complet flat și care se deschide greu reprezintă cel mai bun indicator că alimentele sunt încă comestibile. În unele cazuri, poate să existe o pojghiță albicioasă deasupra, dar asta nu înseamnă că toată mâncarea e periclitată.

Citeşte şi Salam EXPIRAT în supermarket-uri. Cum ne dăm seama că un mezel a ieşit din valabilitate

3. Alimentele uscate pecum orezul, pastele sau fasolea boabe sunt în pericol de a face molii, dar nici acestea nu au o dată de expirare bătută în cuie. Singurul dezavantaj este că, în timp, se observă o deteriorare a calității, cum ar fi gustul amărui după preparare.

Şi alte produse pot „supraviețui” multă vreme de la data expirării prin îngheț la -18 grade Celsius. Este și cazul cărnii, a maionezei și chiar a albușurilor. Mai mult, experţii în nutriţie sunt de părere că nu există niciun pericol nici dacă se întâmplă să consumaţi produse care expiră în aceeaşi zi.

Totodată, produsele care au pe ambalaj „A nu se consuma de preferinţă după data de…” nu se înscriu în grupa de perisabilitate ridicată şi termenul de garanţie nu este atât de strict, ci este o recomandare care ar trebui respectată „pe cât posibil”.

VEZI şi alte produse care mai sunt comestibile după ce termenul lor de valabilitate a expirat

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT