TORNADE şi furtuni în SUA: Şase persoane au murit şi alte zeci au fost rănite

Şase persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite duminică în urma unor furtuni violente şi tornade puternice care au produs pagube importante în Midwest, în Statele Unite, potrivit unor oficiali care au anunţat că bilanţul va creşte.
Romania TV
18 nov. 2013, 05:19
TORNADE şi furtuni în SUA: Şase persoane au murit şi alte zeci au fost rănite

Traficul aerian a fost întrerupt, iar zeci de mii de gospodării au fost private de electricitate de rafale violente de vânt care au răsturnat maşini, au scos arbori din rădăcini şi au culcat la pământ linii de înaltă tensiune. Părţi importante din oraşul Washington, din statul Illinois, au fost distruse.

Preşedintele Barack Obama a fost informat despre situaţie şi va fi ţinut la curent, a anunţat Casa Albă.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise, inclusiv două în sudul extrem al statului Illinois, şi una la Washington, a declarat pentru CNN Jonathon Monken, directorul Agenţiei pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă din acest stat, avertizând că bilanţul va creşte „în mod considerabil”.

Cel puţin două victime au fost ucise în orăşelul New Minden, a declarat pentru AFP Mark Styninger, coronerul comitatului Washington.

Joseph Hoy (80 de ani) a murit la fermă, iar sora sa Frances (78 ani) a decedat la spital.

„Totul s-a întâmplar repede”, a declarat Mark Styninger, care locuieşte la aproximativ trei kilometri de ferma familiei Hoy.

În plus, cel puţin 37 de persoane au fost rănite, inclusiv şapte grav, potrivit postului de televiziune News 25, afiliat NBC.

Potrivit lui Jonathon Monken, aproximativ 70 de case au fost complet distruse în două zone, iar alte câteva sute au fost avariate. Patru refugii au fost deschise de Crucea Roşie în zonele sinistrate.

Liga naţională de fotbal american a fost nevoită să întrerupă un meci, la Chicago, între Chicago Bears şi Baltimore Ravens, care a fost reluat după două ore. Spectatorii au fost invitaţi să părăsească gardenele şi să se adăpostească în interiorul stadionului.

În Indiana, presa locală a anunţat pagube la imobile comerciale în oraşele Lebanon şi Kokomo.

Potrivit furnizorului de electricitate Duke Energy, peste 64.600 de case sunt private de curent. În zona capitalei statului, Indianapolis, firma Indianapolis Power & Light a anunţat că aproape 16.000 de locuinţe sunt private de energie.

„Distrugere absolută”, scria pe Twitter Alexandra Sutter, reporter la WMBD31 news, descriind scena.

Serviciul naţional de meteorologie a avertizat cu privire la o „situaţie potenţial foarte periculoasă”, cu tornade, rafale de vânt violente şi previziuni importante de grindină pentru zonele Ohio, valea medie a Mississippi şi sudul regiunii Marilor Lacuri pe timpul nopţii de duminică spre luni.

Pe Aeroportul Internaţional Chicago O’Hare, unul dintre cele mai importante din Statele Unite, o parte a zborurilor prezenta întârzieri de aproximativ două ore şi jumătate din cauza furtunii. Zborurile au fost suspendate pe aeroportul metropolitan de la Detroit.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Giovanni Becali, transfer la Real Madrid. „Are 19 ani! L-a văzut deja Mourinho”. Exclusiv
Capital.ro
Casa Verde vine cu o schimbare importantă. De ce nu mai este suficient să te înscrii printre primii
Playtech.ro
Cum să plătești mai puțin pentru încălzire în această iarnă. Temperatura la care să setezi termostatul când ești acasă și când pleci
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România